Strada pietonală din Chişinău în chinurile facerii
„Oraşe pentru oameni”
Cine este Jan Gehl? Este arhitectul danez care, între altele, a stat la baza transformării, în 1962, a străzii Strøget din Copenhaga în stradă pietonală.
Gehl îşi aminteşte că atunci, în anii ’60, multă lume era împotriva pietonizării străzii Strøget. „Noi suntem danezi, nu suntem italieni! La noi e prea frig pentru aşa ceva! Magazinele de pe Strøget vor da faliment! N-o să iasă nimic bun!”
Ei, iată că timpul a arătat că transformarea străzii Strøget în pietonală a fost un succes, iar Gehl constată că mulţi dintre oponenţii săi de atunci pretind azi că ideea de stradă pietonală le venise lor mai întâi.
Strada Strøget, Copenhaga
Foarte frumos!
Zona pietonală de week-end
Da, chiar foarte frumos!
Şi eu sincer nu-i înţeleg pe concitadinii mei care se tânguiesc acum că proiectul nu a fost bine gândit şi că trebuia o analiză mai aprofundată.
Eu cred că această zonă pietonală de week-end este binevenită pentru oraşul nostru, cu două menţiuni:
- Să nu se renunţe în curând la această zonă pietonală pe motiv că ,,experimentul n-a reuşit”
- Zona pietonală de week-end să nu fie prezentată ca un substitut pentru proiectul străzii pietonale permanente.
1. Să nu se renunţe în curând la această zonă pietonală pe motiv că ,,experimentul n-a reuşit”
Uneori am impresia (probabil falsă) că acest proiect ,,cu titlu de experiment” al zonei pietonale de week-end a fost gândit de municipalitate intenţionat pentru a compromite ideea de stradă/zonă pietonală.
- Închizi nişte străzi timp de câteva week-end-uri. Bineînţeles, cu surle şi trâmbiţe. Stai cu mâinile în sân o bună parte tin timp.
- Apoi restricţionezi durata pietonală la doar o parte din week-end.
- Apoi se face mai frig afară și te aştepţi ca locuitorii Chişinăului să se plimbe mai puţin pe străzile respective.
- Apoi vine Hramul Oraşului (când se termină experimentul) şi declari că renunţi la ideea cu străzile pietonale, argumentând că ,,proiectul n-a prins la chişinăuieni”: şoferii sunt nemulţumiţi, pasagerii sunt nemulţumiţi şi nu-ştiu-mai-cine tot este nemulţumit.
„Vreeeem noi, nuuuu vreeem, ne plaaaace nouă, nuuuu ne place, dar chişinăuienii încă nu, sunt, pregătiţi, pentru, o, zonă, pietonală.”
Jan Gehl, de care am povestit la începutul articolului, are următoarea abordare în privinţa pietonalelor: autorităţile locale au rolul nu doar de a închide strada circulaţiei maşinilor, dar şi de a promova ideea, de a invita localnicii pe acea stradă, de a organiza diferite activităţi, de a-i încuraja pe localnici să participe la acele activităţi, de a amenaja corespunzător strada, de a o face prietenoasă, interesantă, atractivă pentru oameni.
Iar acei oameni care vor veni la început pe strada respectivă, spune Gehl, vor atrage alţi oameni. Pentru că preferăm să mergem pe o stradă vie, veselă, dinamică, luminoasă, mai degrabă decât pe o stradă pustie şi întunecată. Şi nu doar din raţiuni de securitate.
„Omul este cea mai mare bucurie a omului” citează Gehl, în acest context, dintr-un poem islandez vechi de mai bine de 1000 de ani.
Tu, ca autoritate publică locală, poţi să zici: „Oameni buni, iată strada, maşinile pe aici nu trec, noi partea noastră de treabă ne-am făcut-o, iar voi să ne spuneţi mulţumesc şi s-o folosiţi sănătoşi.” Dar nu ştiu dacă proiectul se va bucura de un prea mare succes pe termen scurt.
Şi oamenii nu ar trebui învinovăţiţi pentru asta. Pentru că la noi în Chişinău oamenii încă nu prea ştiu cum să profite şi, pe de altă parte, cum să „tolereze” aceste străzi pietonale. Şi nici agenţii economici care operează în zonă nu au de fiecare dată atitudinea potrivită.
Dar cu timpul vor învăţa. Nici cei din alte părţi n-au avut o asemenea experienţă, dar au învăţat. Aşa că cei care urmăresc fenomenul nu ar trebui să fie iritaţi sau îngrijoraţi de asta.
Este nevoie de timp şi de răbdare.
2. Zona pietonală de week-end să nu fie un substitut pentru proiectul străzii pietonale permanente.
Pe strada pietonală permanentă se amenajează un alt fel de mobilier urban (dacă există posibilităţi financiare pentru asta) şi destinaţia acestei străzi este de multe ori alta decât cea a străzii închise circulaţiei maşinilor pe timp de week-end.
Dar asta nu înseamnă că cele două tipuri de străzi nu pot să coexiste!
Această coexistenţă se întâmplă în multe oraşe din lume.
Chiar şi alături, în România:
- La Iaşi există o stradă pietonală permanentă Alexandru Lăpuşneanu, dar mai este şi bulevardul Ştefan cel Mare care se închide circulaţiei maşinilor pe timp de week-end.
- La fel și la Bucureşti există Centrul Vechi permanent pietonal. Pe de altă parte, periodic se închid circulaţiei maşinilor anumite străzi.
Vara asta a fost închisă pentru o perioadă o parte din Şoseaua Kiseleff în legătură cu proiectul „Via Sport”. Au fost instalate mese de ping-pong, coşuri de baschet şi alte dotări necesare activităţilor sportive, iar bucureştenii au mers acolo să facă mişcare. - În plus, anual are loc proiectul ,,Street Delivery”, când străzi din Bucureşti şi Timişoara sunt închise circulaţiei maşinilor, pentru a fi organizate diverse activităţi culturale.
Şoseaua Kiseleff din Bucureşti pe durata proiectului „Via Sport”
Aşa că pe de o parte nu împărtăşesc supărarea unora care vorbesc de îngroparea proiectului străzii pietonale permanente. Pe de altă parte, nici nu sunt de acord cu cei care afirmă, cu entuziasm, că municipalitatea a promis străzi pietonale şi, iată, s-a ţinut de cuvânt şi avem străzi pietonale.
Să nu ne lăsăm păcăliţi! S-a vorbit de străzi pietonale permanente!
Se închid cele câteva străzi din Chişinău pe timp de week-end? Foarte bine! Dar proiectul unei străzi pietonale permanente în Chişinău trebuie să continuie!
Spre o stradă Varlaam pietonală!
Dar despre pietonala de pe Varlaam voi scrie cumva cu altă ocazie.
În orice caz, autorităţile locale trebuie să arate că le pasă cu adevărat de aceste proiecte pietonale, să continuie cu proiectul străzii pietonale permanente şi să aibă răbdare în privinţa străzilor pietonale de week-end. Rezultatele se vor vedea în timp.
Tanchiștii invizibili 
Pingback: Strada Varlaam – pietonală permanentă | Tanchiștii invizibili