Rugina & Co. – un muzeu în aer liber

Mergând în Vest, rămân impresionat de diversitatea muzeelor și expozițiilor de acolo.

Multe obiective culturale de acest gen încearcă să se îndepărteze de tiparele obișnuite, livrând niște produse artistice inedite.

Și atunci îmi zic: „Ce păcat că la noi nu există asmenea diversitate artistică, ce păcat că noi nu avem o asemenea varietate de muzee și expoziții.”

Acest sentiment devine și mai ascuțit atunci când vine cineva din afara Moldovei în vizită și trebuie să-i arăt ceva deosebit de pe la noi. Ceva ce el n-a mai văzut, ceva original, ceva care să-i rămână în amintire și despre care să povestească și la alții.

Probabil că acest (sau unul dintre aceste) ,,ceva” pentru mine, de acum incolo, va purta numele ,,Rugina & Co”.

Despre ,,Rugină”

Am auzit de mai demult de acest muzeu în aer liber de lângă lacul Sculeni, dar am apucat să ajung pe acolo, cu aparatul de fotografiat în mână, abia câteva săptămâni în urmă.

Adresa: Ghdighici nr. 3 – lângă parcul ,,La Izvor”, treceți de pista de carting și identificați inscripția de mai jos. Muzeul e chiar în spatele zidului. Acces liber.

Câteva informații despre istoria muzeului, așa cum le-am aflat și eu.

Acest muzeu este opera a doi artiști, Vareriu Moșcov și Nicolae Ischimji.

Pe locul unde sunt amplasate astăzi exponatele, la sfârșitul anilor ‘80 se găsea atelierul lui Moșcov, unde venea și Ischimji.

Era o perioadă care anunța transformări majore. Marele imperiu sovietic devenise un mamut greoi, incapabil să se adapteze realităților, condus de un aparat birocratic la fel de învechit și prăfuit.

Muzeul Ruginei surprinde ipostaza URSS aflată cu un pas înaintea prăbușirii, exponatele reprezintând o reflectare metaforică a totalitarismului și birocrației sovietice. Iar materia folosită – metalul ruginit – este foarte nimerită pentru scopul urmărit.

Vreo zece ani în urmă, Fundația Soros a cumpărat două dintre exponatele muzeului, plasându-le în curtea organizației.

Din păcate, din câte am înțeles, municipalitatea intenționează să privatizeze teritoriul pe care se găsește muzeul, iar soarta ulterioară a pieselor este neclară.

Ce e de făcut?

Nu prea e mare lucru de făcut.

În afară de faptul că trebuie de mers acolo, de făcut poze, de postat pe unde este posibil, de povestit prietenilor, de îndemnat să meargă și ei acolo, de dus turiști în acel loc și, pur și simplu, de MÂNDRIT.

Gândiți-vă că este un muzeu pe care nu-l are niciun alt oraș din lume.

Așa că atunci când mai vine un străin pe la voi, să-i ziceți:

– Voi un Muzeul al Ruginei aveți? Nu? Dar noi avem! Hai să ți-l arăt!