„Profesii nobile”, sau cum s-au ascuns mercenarii în noi…

Când eram mic, de părinți mi se spunea că cea mai nobilă profesie reprezintă cea de medic, din motiv că acesta este mereu la dispoziția și la ajutorul societății. Realitățile de azi ne arată că chiar dacă profesia se consideră una nobilă, aceasta în mare parte nu asigură minimul necesar pentru un trai decent. Dar astăzi nu vom discuta despre profesia de medic, dar despre un procedeu prin care se prezumă că orice medic ar trebui să-l accepte înainte de a se putea numi „medic” și anume Jurământul lui Hippocrates.

Jurământul lui Hippocrates reprezintă o serie de principii profesionale (jurăminte și porunci), atribuite unui medic din Grecia antică pe nume Hippocrates, care și-a stabilit la bazele activității sale criterii de etică profesională, de la care, conform principiului jurământului nu pot fi încălcate în timpul profesării activității de medic.

Jurământul în sine reprezintă o conexiune dintre trecut și viitor. Astfel, Hippocrates jură pe ceea ce are cu adevărat valoare pentru el, adică pe mentorii său, pe Apollo, pe Esculap, pe Higea și Panacea de la care a învățat meseria, totodată acceptând în calitate de martori alți zei și zeițe.

În cel dintâi jurământ, Hippocrates își venerează pe mentorii săi ca pe proprii părinți, își arată afecțiunea pentru frații săi spirituali și formează o comunitate aparte cu cei care împărtășesc aceleași viziuni și principii ca ale sale…

În următoarele jurăminte, Hippocrates menționează despre valorile și principiile de care se conduce ultimul și de care ar trebui să se conducă toate persoanele care profesează această meserie.

Și cea de pe urmă poruncă, Hippocrates menționează despre beneficiile (slava, recunoștința și dragostea pacienților) pe care le va avea orișicare maestru in arta dată, în condițiile în care va respecta jurământul menționat,

Din păcate doar medicii – doctori în medicină au un asemenea procedeu frumos….

Spun din păcate, căci un asemenea procedeu lipsește mult și în alte activități, cum ar fi spre exemplu în domeniul arhitecturii și al arhitecților.

În ultimul timp, nu trece o zi fără să nu auzim de o nouă clădire, distrusă, devastată, dărâmată sau privatizată ilegal (fiind monument de însemnătate locală sau națională) din centrul urbei noaste Chișinău.

Toate acestea parca ne afectează cumva, dar oamenii trec pe lingă aceste clădiri frumoase dar devastate, peste aceste fenomene incorecte dar acceptate atât de societatea civilă cât și de către organele competente fără sa recunoască că aceasta de fapt reprezintă nimic alt acela decât patrimoniul nostru cultural. Poate și recunosc în adâncul sufletului dar își găsesc deîndată scuze, …dar clădirea este în stare rea, sub pericol de accident, ar trebui totuși demolate….

Asta de fapt, în opinia mea reprezintă „alfabetul latin” la care noi zi de zi renunțam, astăzi renunțăm la litera „Q” că o folosim cam rar (spre exemplu eu prima dată am folosit-o săptămâna asta), mâine renunțăm la „A” și tot așa puțin câte puțin vom renunța la tot și la toate. Un preot a răspuns cândva la întrebarea enoriașilor de ce nu face Slujba un pic mai scurtă, astfel: „Dacă aș renunța măcar la o strofă azi, mâine la alta și tot așa, peste o perioadă vom rămâne nu cu Sfânta Scriptură dar doar cu coperta”.

Nu înțeleg, nu înțeleg de ce în alte țări la reconstrucția unui edificiu pot fi păstrate unele element autentice dar la noi ba?

Un exemplu elocvent ar fi Școala de vocație din orașul Rakvere (ex gimnaziu de băieți din perioada Rusiei Țariste) localizată în nordul Estonia care apropo, era considerată cea mai bună instituție de învățământ din Rusia Țaristă, după reconstrucția căreia în mod obligator a fost păstrat un segment al peretelui cu elemente autentice ale perioadei de construcție (tencuiala de acu peste o sută de ani).
http://www.prime.md/ro/news/primele-stiri-14-decembrie-21-00-2033730/  minutul 12.04

Un alt exemplu este păstrarea zidului vechii al cetății din Talin, care a fost descoperit la săpăturile de construcții efectuate la edificarea Monumentului Libertății, și care în mod extraordinar a fost integrat la nivelul parcării subterane, totodată în fața monumentului fiind instalată o porțiune de drum acoperită cu sticlă prin care se poate observa zidul …

La noi însă se efectuează totul „cu capul în jos” să nu spun altfel.

• Ministerul Culturii acuză S.A. Moldovagaz că îşi construiește un nou sediu în partea istorică a Capitalei. Mai mult, cei de la minister susţin că în timpul lucrărilor de construcţie au fost distruse monumente arheologice de patrimoniu. Și nimik tăt normal….http://www.zdg.md/investigatii/cine-construieste-pe-monumente
• Cazul vestigiilor istorice descoperite în preajma Bisericii Apostolice Armeneşti „Sf. Maica Domnului” din Chişinău de către compania de construcţii „Urbanconstruct TT” a scandalizat o parte din locuitorii capitalei. În pofida faptului că agentul economic a ajuns la un acord cu Muzeul Naţional de Istorie în privinţa săpăturilor arheologice din Piaţa Veche 10, distrugerile vestigiilor nu au încetat. Administratorul şantierului a recomandat arheologilor să nu vină de Blajini pe teren, pentru că toţi angajaţii companiei vor sta acasă. Însă, chiar în ajunul sărbătorii, pe 21 aprilie, buldozerele au distrus fragmente de ziduri subterane care erau investigate şi conservate deja de arheologi. Aceste acţiuni au suscitat, până la urmă, atenţia opiniei publice şi a mass-media. Cum au suscitat așa și au uitat…. http://www.youtube.com/watch?v=dpQYhTLvVPM
• Scandalul cu necropola lui Russu din fața Kentford…
• Mai recent scandalul lui Sbarro din Scuarul Europei…
• Lista poate continua la infinit.

Unica întrebare pe care mi-o pun este: „Daca acei care se numesc arhitecți, recunosc faptul că distrugerea, sau construcția unei coșterețe, în locul clădirilor care deja sunt considerate monument n-o să le permită să rămână nici în istoria și nici în inima chișinăuienilor”

”Dacă voi respecta acest jurământ și nu îl voi călca, viața și arta mea să se bucure de renume și respect din partea tuturor oamenilor; dacă îl voi trăda devenind sperjur, atunci contrariul.”

 P.S. Oare își va aduce aminte peste 50 de ani de dl. Radu Blaj (arhitect-şef interimar al mun. Chişinău) și îi vom putea trata rezultatul muncii sala la fel ca ale lui Alexandru Bernardazzi, Alexei Șciusev și alții

Mă scuzați dar nu-m putut să mă abțin de la o astfel de comparație:

• Bernardazzi a lucrat la amenajarea Chișinăului, ocupându-se de trasarea și pavarea străzilor, în anii 1850-60 a proiectat și a construit conducta orășenească de apă. A participat la amenajarea parcului orășenesc (azi, Parcul ,,Stefan cel Mare”). Bernardazzi a avut circa 30 de proiecte în Chișinău:

Primăria Chişinău pe o marcă poştală din Republica Moldova

Clădirea gimnaziului de fete ,,Principesa N. Dadiani”

Clădirea școlii luterane

Clădirea capelei gimnaziului de fete

Clădirea clubului nobiliar

Turnul de pompieri

Clădirea judecătoriei

Biserica Sf. Pantelimon

• Alexei Șciusev a proiectat, printre altele, Mausoleul lui Lenin din Piața Roșie de la Moscova. Stilul lui Șciusev este o sinteză dintre arhitectura imperială rusă și cea stalinistă.
• Radu Blaj a activat în cadrul Primăriei mun. Chișinău în calitate de arhitect-şef interimar al mun. Chişinău. A aprobat o serie de proiecte cum ar fi:

Biserica – necropolă din scuarul Kentford;

Mega proiectul din inima Chișinăului, pe suprafața monumentului de însemnătate națională în incinta Parcului „Ștefan cel Mare și Sfânt” (parc inaugurat de însăși Bernardazzi), lângă scuarul Europei, și anume a restaurantul „Sbaro“;

și multe alte realizări.

P.S.S. Mă tem că unica plăcuță din Chișinău pe care va fi imprimat numele arhicunoscutului arhitect șef interimar al mun. Chișinău „Radu Blaj”, va fi plăcuța cu numărul de înmatriculare a mijlocului de transport de model Rover cu numărul BLAJ….

Dar există și avantaje, se lasă interpretarea că plăcuța va fi amplasată oriunde în Chișinău unde va fi și proprietarul….