Domnu Jora n-are hobby

Domnu Jora are 58 de ani. Toata viata a lucrat. In ultimii 15 ani si-a luat concediu doar de vreo 2 ori. L-au trimis fortat, ca asa cere legea.  Pomenit intre patru pereti si un televizor plicitisitor, Jora s-a apucat sa faca reparatie. Intr-o vara a reparat balconul, in alta vara dormitorul, apoi ce a mai trebuit prin casa. In timpul concediilor fortate a mers de fiecare data pe la servici ca sa “rezolve” niste urgente.

Anul trecut Jora s-a imbolnavit, a ajuns in spital, iar acolo verdictul a cazut ca un trasnet. Medicii i-au indicat “statul acasa si multa hodina”.  Iar asta s-a dovedit a fi mai groaznic decat boala. Cum adica sa stea Jora acasa? Ce sa faca acasa? Da cu urgentele de la lucru cum ramane?

Prima saptamana a fost chinuita in fata televizorului. A doua saptamana in asteptarea medicului de sector, in a treia saptamina s-a furisat pin la servici sa-si ia niste documente acasa. Niciodata Jora nu a vorbit atata la telefon cu rudele si prietenii ca in aceasta perioada.

Jora nu-si dadea seama ca a ajuns la frumoasa varsta de 58 ani avand doar grija cotidiana a serviciului, cu salariu lunar care-i permite sa plateasca facturile si sa-si cumpere mancare. Ceea ce-i placea la nebunie in tinerete, sportul si cititul, a fost dat uitarii. S-au pierdut undeva intre ani, cand n-a mai avut timp, cand numai de asta nu-i ardea, cand copii trebuiau crescuti, dati la scoala ca sa iasa oameni din ei si cand salariu se termina cu mult mai devreme decat urma sa-l primeasca pe urmatorul. Acum Jora se plictisea acasa si se vaita la toate rudele ca-l doare capu de atata trandaveala.

Mr. Johny, the scoutman

Mr. Johny este Chief Executive in una din cele mai mari companii de consultanta din New York. Are 62 de ani, par alb, dinti perfeti pusi, este un munte de om plin de zambet. A lucrat toata viata in domeniul financiar. Este un workaholic tipic. A ajuns sa se trezeasca la 5 dimineata si sa-si verifice mailul ca sa raspunda la toti pana ajunge la birou.

Are un ritm nebun de lucru. In fiecare an, isi ia concediu pentru 30-40 de zile si merge impreuna cu un grup numeros de tineri sa faca scouting in munti. Inchide mailul si telefonul mobil pentru toata perioada de concediu. Scouting-ul este hobby-ul lui din copilarie. N-a avut niciun an in care sa renunte la aceasta placere.

Se intoarce din expeditiile sale plin de energie si sanatate debordanta, ca sa reia munca de birou cu aceasi vigoare ca mai inainte.  Povesteste cu mandrie la toti prietenii si colegilor despre aventurile fiecarui concediu in parte.

* * *

Am finisat recent o carte despre o familie tacanita. Fiecare membru al familiei era ciudat in felul sau. Prin pasiunile lor. Unul o facea pe scriitorul si toata ziua citea, medita si batea in masina de scris. Altul avea pasiunea vanatorii, avea o colectie intreaga de pusti, pe care le tot lustruia, le mangia si le purta la vanatoare, urmarea cataloagele cu noile editii de arme de vanatoare si facea antrenamente zilnice spre marea disperare a familiei, care rabda bubuiturile.

Fata din familie era pasionata de moda si diete. Mama era pasionata de gastronomie. Iar cel mai mic membru al familiei traia cu trup si suflet in fauna si flora cel inconjura. Isi petrecea ore intregi urmarind insectele din gradina, prinzind broaste testoase, hranind pasarile sau serpii pe care ii aducea acasa. Tinea un jurnal cu toate descoperirile sale. Familia era foarte fericita ca in casa misunau scorpionii, in cada inotau serpi, iar prin salon zburau cotofene nebune. Cand calatoreau toti impreuna, la vama toti credeau ca ei sunt un fel de circ ambulant.

Dar in esenta, era o familia minunata, care la dejun, pranz sau cina aveau foarte multe de impartasit. Pentru fiecare din ei, orice zi era o aventura: literara, vanatoreasca, desoperiri incredibile din lumea animalelor sau descoperiri gastronomice. Si fiecare isi ducea pasiunea pana la capat. O alimenta zilnic.

E adevarat ca actiunea se intimpla intr-un timp cind nu erau televizoare, iar clima in care traiau era cit se poate de prielnica oricaror nazdravanii creative, dar pasiunea pentru ceva (colectionare, sport, arte, etc) este mai mult decat o simpla distractie. Hobby-ul pe care il urmeaza cineva este un adevarat combustibil pentru suflet. El iti da energie, te scoate din cotidianul incarcat cu probleme si te motiveaza cu placeri neasteptate.

Tu ai un hobby? Cati din prietenii tai au pasiuni pe care le alimenteaza de ani de zile si de care atunci cand povestesc le sticlesc ochii? Parintii tai ce fac inafara de “mult lucru”? Daca ar trebuie sa stai inchis in casa timp de o luna, ce-ai face?

Eu am impresia ca lumea si-a pierdut hobby-ul pe undeva prin invalmaseala cotidiana, prin televiziunea prea multa, prin dependenta de retele sociale. Am uitat de noi si micile placeri care ne aduc bucurii. Am uitat sa ne crestem si sa urmam un hobby. Or tocmai asta ar putea fi cauza multor probleme. Lumea e trista si nefericita, nu atat din cauza saraciei, a politicului incert, a vecinului galagios, a transportului infect sau a medicinii nesanatoase, cat din lipsa unei pasiuni frumoase.