Tanchiștii invizibili

Calendarul din Tanc – Asediul Chiliei

Chilia

Pe 25 ianuarie 1465, Ştefan cel Mare a cucerit cetatea Chilia, după două zile de asediu. Era a doua încercare a moldovenilor de a lua cetatea apărată de o garnizoană maghiaro-munteană. Prima, în 1462, a fost un eşec. Ştefan s-a retras atunci înfrânt şi rănit la gleznă.
De fapt, asediul din 1462 al Chiliei a fost una din cele două lupte pierdute de marele domnitor, alături de cea de la Războieni (1476) împotriva turcilor conduşi de Mohamed II Cuceritorul.
Totuşi, aşa cum ne place nouă să spunem, Ştefan a pierdut două bătălii, dar apoi a revenit şi a ieşit învingător.
După Războieni, Mohamed II, care luase câţiva ani mai devreme Constantinopolul, nu a reuşit să cucerească nicio cetate moldovenească asediată (Suceava, Neamţul şi Hotinul fiind apărate cu îndârjire). Aşa că sultanul a fost nevoit să părăsească Moldova cu trupele măcinate de boli şi foamete, hăituite de oastea de manevră a lui Ştefan cel Mare.
La fel şi în 1465, când, după o primă înfrângere, Ştefan s-a întors şi a cucerit Chilia.
Puţin mai târziu, marele voievod avea să reconstruiască cetatea (care urma să poarte numele de Chilia Nouă) pentru a o face mai rezistentă în faţa atacatorilor.
În semn de mulţumire pentru victoria obţinută la Chilia, în iulie 1466 Ştefan a început zidirea mănăstirii Putna ,,spre slava lui Dumnezeu şi a Preacuratii Maicii Fecioarii Mariei”, cum spune cronicarul Grigore Ureche.*****Cum arată astăzi acea mult râvnită cetate puteţi vedea în poza de mai sus.
În prezent, din cetatea Chiliei nu a rămas decât un turn aflat pe teritoriul unei întreprinderi industriale.
Fiind proprietate privată, accesul publicului este restricţionat.
Acum ceva timp, câţiva dintre noi am vizitat acel loc. Trebuie să recunosc că proprietarul amplasamentului nu s-a împotrivit când l-am rugat să ne lase să intrăm.
Din spusele acestuia, timp de zece ani nu mai fusese nimeni pe acolo să se intereseze de ruinele cetăţii.
Iar localnicii cu care am vorbit nici nu ştiau că mai există ceva din celebra fortăreaţă.Aflându-mă în faţa turnului Chiliei, mi-am amintit de faptul că la Chişinău aproape toate evenimentele oficiale încep cu depuneri de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, că numele marelui domnitor îl poartă bulevardul principal din oraş, că îi avem chipul pe toate bancnotele, că au fost ridicate statui lui Ştefan în multe oraşe de pe ambele maluri ale Prutului……apoi am oftat.

Anunțuri

Despre tanchistii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Ianuarie 24, 2013 de în Calendarul din Tanc şi etichetată , , .
%d blogeri au apreciat asta: