Vremea e oarba, omul e neghiob

“Biserica Notre-Dame de Paris este si astazi, fara indoiala, o cladire mareata si sublima. Dar, oricat de frumoasa s-a pastrat ea, imbatranind, e greu sa nu oftezi, sa nu te manii in fata stricaciunilor, a nenumaratelor mutilari la care vremea si omul au supus simultan venerabilul monument, fara respect pentru Carol cel Mare, care i-a pus prima piatra, sau pentru Filip-August, care i-a pus-o pe ultima.
Pe fata batranei regine a catedralelor noastre, langa un rid se gaseste intotdeauna o cicatrice. Tempus edax, homo edacior (lat. Timpul e lacom, aici cu sensul de distrugator, omul e si mai lacom, si mai distrugator). Ceea ce bucuros as talmaci prin vremea e oarba, omul e neghiob.”  

Victor Hugo, Notre-Dame de Paris, februarie, 1831

Sunt carti pe care le citim mai tarziu decat ar trebui, pe altele prea devreme. Daca as fi citit Notre-Dame de Paris prin clasa a 9-a nu cred ca as fi prins idee lui Hugo si scopul adevarat al cartii sale. As fi ramas doar cu subiectii romanului: Esmeralda, Quasimodo, arhidiaconul, Phoebus, care sunt fara indoiala eroi deosebiti si de o originalitate care depaseste secolele.

Hugo insa si-a scris cartea, asa cum singur remarca, pentru a evoca frumusestea arhitecturala a Parisului medieval, a prezenta operele de arhitectura a acelor timpuri si a bate alarma asupra distrugerilor ingrate pe care le faceau autoritatile timpului sau. In posfata cartii sale, el scrie: “Sa inspiram natiunii, daca e cu putinta, dragostea pentru arhitectura nationala. Autorul declara ca acesta este unul din telurile principale ale cartii de fata: este si unul din telurile principale ale vietii lui. … El (autorul) a pledat de mai multe ori cauza vechii noastre arhitecturi si a denuntat cu glas tare multe profanari, multe daramaturi, multe impietati. Si n-o sa se dea batut…. Pentru ca e intristator sa vezi pe ce maini a incaput arhitectura Evului Mediu si in ce fel trateaza facatorii de ghips din ziua de azi ruina acestei mari arte. Pentru noi, oamenii inteligenti, e chiar o rusine ca ii vedem ce fac si ne multumim sa-i huiduim.”

Omul scria asta in sec. XIX, iar noi ne-am pomenit in sec. XXI cu aceeasi facatori de ghips si sticla, pe care ii huiduim post-factum si parca nici nu prea reusim sa ne facem auziti. Hugo ca sa bata alarma a scris un roman intreg, de care s-au indragostit generatii si care a ramas capodopera literaturii universale. Noi cautam cu chiu cu vai sa facem cate un flash-mobulet in fata daramaturilor si ne bucuram daca vine vreo televiziune sa trambiteze nedreptatea. Iar nedreptatile sunt multe si noi nu trebuie sa ne oprim niciodata din semnalarea lor. Altfel ramanem fara “inspiratia” arhitecturii nationale.

Ori poate chiar o cladire din astea demolate sau schingiuite puteau fi subiectul unui mare roman moldovenesc. Sa ne imaginam eroii din “Casa Herta”, “Conacul lui Manuc Bey”, istoria orasului care freamata in preajma primei Poste a Moldovei. Cu cata placere as citi un astfel de roman, in care s-ar impleti destine basarabene, ani de istorie, conace, baluri, adunari politice, ganduri si trairi ale timpurilor cand se construia frumos si cu gust.

Revenind la Notre-Dame de Paris. Catedrala aduna in prezent mii de turistii. Se sta la coada ca sa se intre in interior, viata misuna imprejurul ei, asa cum era si cateva sute de ani in urma. Ea in continuare exista si domina peisajul din Paris si atrage ca un magnet pe toti cei care merg sa vada orasul.

La noi, monumentele de arhitectura dispar in ruine si cred eu ca spre ruine de astea nu sare niciun turist in avion ca sa vina sa le vada si nici locanicii n-au tragere de inima sa se plimbe prin zona si sa le contempleze. Or cate nevoie are sufletul acestui oras, al acestei tari de frumusete salvatoare: parcuri frumoase, strazi frumoase, case frumoase, peisaje cu istorie in spate. Ele pot salva sufletul si ochiul nostru trist, pe care le vedem zilnic unii la altii.

* * *

18 biserici din lemn din patrimoniul cultural al Republicii Moldova au fost demolate în ultimii 20 de ani şi alte 113 lăcaşuri de cult din Registrul Naţional al Monumentelor au suferit intervenţii degradante. Un singur monument de arhitectură al Chişinăului este programat pentru restaurare. Este vorba despre clădirea cunoscută sub numele de Casa Zemstvei, care adăposteşte Muzeul de Etnografie şi Ştiinţe Naturale al Republicii Moldova.