Salonul de Carte de la Paris

În sport există campionate. În lumea filmului există festivaluri. În domeniul cărţilor există târguri.

Avantajul târgurilor de carte este că toată lumea are de câştigat. Şi cu cât e mai mare târgul, cu atât sunt mai mulţi cei care câştigă.

Se ştie că cel mai mare târg de carte din lume este cel de la Frankfurt, care are loc anual în luna octombrie. Acesta adună la fiecare ediţie aproximativ 7000 de expozanţi din peste 100 de ţări, atrăgând câteva sute de mii de vizitatori. Pe locul doi se găseşte Târgul de Carte de la Londra, ţinut anual în aprilie cu aproximativ 2000 de expozanţi din peste 100 de ţări.

Târgul de Carte de la Paris, sau mai exact Salonul de Carte de la Paris, este cel mai important eveniment editorial din Franţa care are loc anual şi la care participă peste 1000 de edituri.

Evenimentul este organizat din 1981 de Sindicatul Naţional al Editurii, prezidat de Antoine Gallimard, directorul prestigioasei edituri Gallimard.

În fiecare an, este desemnată o ţară sau un grup de ţări drept invitat de onoare.

Anul acesta, la ediţia care a avut loc între 22 şi 25 martie, invitatul de onoare a fost România.

Mai exact, obiectul atenţiei a fost literatura română, iar printre cei 27 de scriitori români selectaţi de Centrul Naţional al Cărţii din Franţa să participle la Salonul de Carte, s-au numărat şi doi din Republica Moldova.

Este vorba de Savatie Bastovoi şi Nicoleta Esinencu.

Trebuie de spus că lista celor 27 cuprinde doar autori români care au fost traduşi în franceză sau publicaţi de editori din Franţa, Belgia sau Elveţia.

Astfel, călugărul Savatie Baştovoi a participat la Salonul de la Paris datorită romanului său „Iepurii nu mor“, publicat în Franţa la Editura Jacqueline Chambon în 2012.

Nicoleta Esinencu a publicat în franceză ,,A şaptea cafana” (2004) şi ,,Fuck you, Eu.ro.pa!” (2007).

În plus, la Salonul de la Paris a participat şi editura chişinăuiană ,,Cartier”, reprezentată de redactorul-şef Emilian Galaicu-Păun.

O singură literatură, română.

Iată că uneori cartea poate să unească ceea ce pietrele aruncate şi capetele sparte nu pot.