Casa-muzeu Puşkin sau „Drop your weapons!”

–  Puşkin?

–  Rus! N-are nimic în comun cu noi! A vorbit urât despre moldoveni! A blestemat oraşul nostru care l-a primit! Bustul din parc trebuie de scos! Strada trebuie de redenumit! Casa-muzeu trebuie de…

Şi acum să ne oprim puţin din acest elan critic.

****

Nu demult am fost la Casa-muzeu Puşkin din Chişinău. Eu şi câţiva prieteni. Toţi cu limba română drept limbă maternă. Cultura rusă, deşi atât de prezentă în republica noastră, pentru noi este mai degrabă o cultură străină. Străină nu în sens de necunoscută sau respinsă, ci în sens de alta decât cea de care aparţinem.

Ne-am dus în primul rând pentru că e un muzeu din Chişinău şi pentru că e bine să ştim ce destinații culturale avem în oraş. Mai ales că în Chişinău nu prea sunt muzee.

Nu, serios, chiar nu prea sunt. Faţă de alte oraşe din Europa care fac muzeu din orice unde se pot amplasa vreo două exponate în cruce, oraşul nostru are o garnitură minimă de spaţii culturale de acest gen.

Înainte de a intra, eram puţin sceptic. Pe undeva, simţeam că muzeul nu mi se adresează mie. Că există altă categorie de vizitatori pentru care este menit. La fel, am simţit de la început şi un soi de rezervă din partea ghizilor. Ne-au văzut pe noi nişte românofoni care cu greu trec la limba rusă și care au venit în casa lui Pușkin.

Dar apoi ne-am înţeles (e drept, în limba rusă). Pe măsură ce avansam în muzeu şi interesul creştea în noi, şi ghidul se entuziasma mai tare. Iar în acel muzeu chiar sunt nişte chestii care merită atenţia.

Aşa am aflat, de exemplu, că Puşkin a început să-şi scrie una dintre cele mai importante opere ale sale, ,,Evghenii Oneghin”, la Chişinău (primăvara lui 1823). Tot la Chişinău poetul a compus şi ,,Scrisoarea Tatianei către Oneghin” (care a intrat în partea a treia din poem). ,,Prizonierul din Caucaz”, ,,Gavriliada” sau ,,Fântâna din Bahcisarai” sunt doar câteva din cele peste 200 de opere scrise în integralitate sau parţial la Chişinău.

Primele rânduri din ,,Evghenii Oneghin” scrise la Chişinău

Alte informaţii din muzeu îl privesc pe Puşkin doar tangenţial. De exemplu, sunt câteva picturi interesante cu Chişinăul de pe timpul poetului rus. În legătură cu asta, mă gândeam că Puşkin, involuntar, a contribuit la studierea istoriei oraşului nostru. Cercetătorii interesaţi de Puşkin, în căutările lor, au scos la iveală nişte mărturii despre Chişinăul acelei perioade pe care altfel noi le-am fi găsit mult mai greu (sau poate că nici nu le-am fi căutat). De exemplu, scrisori din acea perioadă în care se menţionează câte ceva despre Puşkin, dar şi despre traiul cotidian din Chişinău, chişinăuieni cu care Puşkin s-a cunoscut, adrese din oraşul nostru pe care le frecventa poetul…

Casa lui Mihalache Caţica (adresa – str. B.P. Hasdeu nr. 2), unde venea des Puşkin

Cât despre caracterul mai dificil al lui Puşkin-omul, să vă spun o întâmplare…

Cartea de pe raft

Era o vreme când şi eu analizam opera omului de creaţie (nu doar a scriitorului, ci şi a cântăreţului, regizorului) prin prisma vieţii pe care o duce sau a dus-o acesta. „Nu-mi prea place scriitorul, pentru că era beţiv şi nebun.”, „Nu ştiu ce să zic de el, am auzit că se droghează.”, „Am citit că a fost membru al Partidului Comunist, nu cred că pot să-l mai citesc/ascult cu aceeaşi deschidere.”

Până într-o zi când am luat de pe raft o carte şi am deschis-o (întâmplător) la o pagină unde era scris următorul fragment:

„Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Pentru mine a fost un text cu adevărat revelator. Poetul nostru a avut viziune. Exact aşa îl apreciază foarte mulţi și azi (inclusiv eu îl apreciam aşa, până a citi acel fragment).

După acest moment de revelaţie, atitudinea mea s-a schimbat în mod clar: opera e operă, viaţa e viaţă. Autorul poate să fie o scursură umană, dar dacă a scris o carte extraordinară, de ce să nu o apreciem şi să nu luăm din ea acea „lumină ce în lume-a revărsat-o”?

Astfel, de ce să nu-l lăsăm în plan secund pe Puşkin-omul şi de ce să nu-l apreciem pe Puşkin-scriitorul? De ce să nu ne mândrim (da, mândrim!) că Puşkin a scris la noi în oraş atâtea opere citite în atâtea ţări, fiind traduse în atâtea limbi?

Bustul lui Puşkin

Câteva cuvinte despre bustul lui Puşkin, pentru că în muzeu există copia bustului lui Puşkin din Gradina Publică „Ştefan cel Mare”.

Bustul este copia părţii de sus a monumentului sculptat de Aleksandr Opekuşin şi instalat la Moscova în 1880 (acolo e şi astăzi). La Chişinău bustul a fost instalat în 1885, banii pentru lucrări fiind obţinuţi din contribuţia chişinăuienilor.

Altfel spus, în 1885, acum mai bine de o sută de ani, în Chişinău se făcea fundraising şi se puteau strânge bani pentru un bust.

Inevitabil, îmi apare întrebarea: dar în zilele noastre, chişinăuienii ar fi în stare să pună mână de la mână și să strângă bani de un monument? Şi întrebarea este mai ales pentru cei care vor să scoată bustul lui Puşkin din parcul unde se află.

Ce-ar fi, dragii mei, să încetăm să ne mai lamentăm atâta cu acel bust, încercând să-l îndepărtăm de unde este acum? Până la urmă, tot niște chișinăuieni l-au pus acolo, pe banii lor.

Haideţi mai bine să edificăm altceva. Să ridicăm un monument mai frumos, în altă parte. Şi nu al nu-ştiu-câtâlea monument al lui Ştefan cel Mare, nu monumentul lui Mircea cel Bătrân, al lui Mihai Viteazul sau Burebista (cu tot respectul pentru aceşti bravi bărbaţi ai neamului), ci un monument al unei personalităţi cu adevărat legate de Chişinău.

De exemplu, marele primar Carol Schmidt, după ştiinţa mea, încă n-are nici o statuie, cu toate că, datorită reformelor pe care le-a făcut în oraş, este considerat cel mai mare primar pe care l-a avut Chişinăul. Sau o statuie a lui Vasile Măzărachi, care a fost pârcălab al Chişinăului şi care a ctitorit cea mai veche clădire din oraş, biserica ce îi poartă numele.

Dragi chişinăuieni, poate a venit deja timpul să coborâm cu picioarele pe pământ şi să ne amintim şi de istoria Chişinăului (cu personalitățile și clădirile sale)? Altminteri, mi se pare de-a dreptul ipocrit să vorbim atât de mult și abstract de istoria noastră şi să nu vibreze nimic în noi atunci când o (a câta deja?) clădire veche este demolată de amatorii kitschului urban.

Apropo de demolări…

Fisurile care ne unesc

Pe tavanul casei-muzeu Pușkin există nişte fisuri de la lucrările de construcţie care se fac la un şantier din apropiere.

Când le-am văzut, m-am gândit că indiferent dacă e un muzeu dedicat unui scriitor de limbă rusă sau unui scriitor de limbă română (apropo, avem vreun muzeu al vreunui scriitor de limbă română în Chișinău?), fiind găzduit de o casă veche din Chişinău, problemele cu care se confruntă sunt cam aceleaşi: nepăsarea autorităţilor municipale, ofensiva agenţilor economici dornici de profit rapid, lipsa de fonduri pentru renovare…

Pe de altă parte, orice spaţiu cultural bine restaurat şi bine întreţinut prieşte oraşului nostru. Indiferent că e cultură rusă sau cultură română. Mai ales dacă este un loc unde au fost create atâtea opere de însemnătate pentru literatura universală.

Și în plus, am mai simțit în casa-muzeu Pușkin că orice lupte politice, inter-etnice sau inter-lingvistice sunt nelalocul lor acolo, iar armele trebuie să tacă şi să fie lăsate la ușă.

Mă gândeam că la intrare ar fi bună o inscripție parafrazându-l pe Dante: „Lăsaţi orice arme, voi care intraţi aici!”

Așa, în casa-muzeu Pușkin, niște vizitatori de limbă română și niște ghizi de limbă rusă ajung să se afle pe aceeași lungime de undă.

*******

Despre o altă casă din Chişinău unde a locuit Puşkin am mai scris aici.