Batalia de la Lipnic, victoria lui Stefan in spatiul dintre Prut si Nistru

Batalia de la Lipnic a fost singura batalie mentionata de cronicile vremii, care a fost purtata de catre Stefan cel Mare in limitele teritoriului Republicii Moldova de astazi si una din cele mai mari victorii ale sale. Localnicii din Lipnic pina acum pastreaza vie amintirea acelor evenimente si practic nu gasesti vreun locuitor al acestui sat, care sa nu cunoasca despre marea victorie a lui Stefan si despre celebra in acele locuri fintina a Cadinei (Cadânei).

Fintina Cadinei dupa legenda este locul de unde a inceput lupta intre moldoveni si tatari. Termenul de “cadina” vine din turca si inseamna “sclava in haremurile turcesti”. In trecut se spune ca o fata frumoasa a fost luata ostateca de catre turci, insa aceasta nedorind sa mearga cu turcii a preferat sa moara decit sa le cada prada si a sarit intr-o fintina. De aici si vine numele de Fintina Cadinei. Aceasta fintina este amplasata in apropierea satului Lipnic, este sapata in piatra si se zice ca exista deja in perioada cind a avut loc batalia de la Lipnic. Desi nu toti localnicii din Lipnic cunosc cu certitudine cu cine a luptat Stefan in acea batalie, cu totii stiu de existenta acestei fintini si cu multa midrie povestesc despre batalia care a avut loc pe meleagurile lor.

Se spune ca Stefan cel Mare a petrecut o parte a copilariei la Borzesti, localitatea unde s-a nascut. De Borzesti se legau multe amintiri ale voievodului, caci impreuna cu alti copii de razesi, Stefan obisnuia sa se joace “de-a razboiul” sau cum se zicea pe atunci “de-a moldovenii si tatarii”. In una din zilele insorite de primavara, copiii din Borzesti se imparteau in doua tabere. In una din aceste zile, Stefan era in fruntea moldovenilor, iar- Mitrut, prietenul sau de joaca a fost ales capetenie pentru tabara tatareasca. Legenda ne spune ca ceata lui Mitrut a fost prinsa si invinsa de cea a lui Stefan, iar ulterior, tinarul Mitrut, intruchipindu-l pe hanul tataresc, urma sa fie pedepsit in mod simbolic. Asa ca fiind agatat de subsuori, a fost ridicat pina in virful unui stejar mare din sat.

Deodata insa au aparut adevaratii tatari. Copiii cuprinsi de spaima au alergat care si incotro uitind de micul Mitrut, care in scurt timp a fost ucis de sagetile tatarilor.
Se zice ca acest eveniment l-a influentat profund pe Stefan in lupta impotriva tatarilor, care dupa spusele lui Nicolae Iorga ,,erau dusmanii cei mai grozavi ai tuturor celor ce nu se pot apara”. In 1493, Stefan a ridicat si o biserica pe locul tragicului eveniment, singura de fapt, care a fost ridicata in alt scop decit cel de a aduce multumire lui Dumnezeu pentru victoriile purtate.

Peste citiva ani dupa acel atac al tatarilor din Borzesti, mai multe surse moldovenesti si poloneze sustin ca tatarii din Hoarda de aur au invadat din nou Moldova in anul 1469, (dupa Grigore Ureche, in anul 1470). In cea de a doua jumatate a sec. XIV, Hoarda de aur era deja divizata in mai multe parti. In contextul dat, Nicolae Iorga ne relateaza ca o parte din acestea locuiau in Crimeea, zona „careia batrinii nostri ii ziceau Crim” si erau condusi de capetenia Hagi, din neamul Ghirailor si ca acestea erau „Tatarii care primeau banii, caftanele, zaharicalele Genovesilor, ce durase pe coasta minunate orase, intre care Caffa scinteia ca o piatra scumpa a Rasaritului”.

Tatarii din Crimeea in frunte cu Mengii-Ghirai, urmasul lui Hagi intemeitorul incheiase pace la 1469 cu Regele Poloniei- Cazimir al IV-lea Iagello, iar acest fapt ar fi trebuit sa asigure pacea in teritoriile din estul Moldovei. Cu toate acestea acelasi Nicolae Iorga ne mentioneaza ca o pace in acest sens nu a fost semnata si cu Hanul cel mare al tatarilor „celor multi ce stateau la Rasarit de marele riu Volga”. Acest imparat al „hotilor pagini” se cheama Hanul Mamac.

Iata in august 1469 oastea Hanului Mamac a ajuns la Nistru. Aici oastea cea mare s-a divizat in trei. O parte din oaste a atacat Jitomirul, cea de a doua a atacat Trembovla, regiune periferica al Regatului Plonez, amplasata ceva mai la nord de Cernauti, iar cea de a treia a pornit spre Moldova.

Cronicarul Grigore Ureche relateaza despre invazia tatarilor si despre lupta ce s-a dat dupa cum urmeza: ,,Ridicatu-sa multa multime de oaste tatareasca si au intratu in tara sa prade, carara prinzându-le de veste Stefan Voda le-au iesitu inainte. Si la o dumbrava ce sa chiama la Lipinti, aproape de Nistru, i-au lovit Stefan Voda, cu oastea sa avgust 20 si dându razboiu vitejaste, i-au rasipit si multa moarte si pierire au facut intr-insii si multi au prinsu in robie si le lua tot pleanul. De care lucru cunoscând Stefan Voda ca ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu si de la Preacurata Maica Sa.’’ (Grigore Ureche ,,Letopisetul Tarii Moldovei.’’)

Tablou de Ion Stoica Dumitrescu, intitulat: Bătălia de la Lipnic (Ștefan cel Mare înfruntă Hoarda de Aur a tătarilor de pe Volga, 1470) 

Nicolae Iorga ne descrie batalia de la Lipnic in felul urmator: “Calaretii Domnului Stefan cel Mare se luara in pripa dupa calaretii Hanului, cari cautau acum vadul, totdeauna departat, pe unde sa fuga. In locuri strâmte, trecatori ale codrilor, se ciocnira Românii cu sabii si Tatarii numai cu arcurile. Norocul fu al boierilor si Curtenilor nostri, cari nu stiau, ca Polonii, de haine frumoase si de petreceri; aparatori aspri ai unui pamânt sarac. Fugarii pripira atunci spre apa de hotar, dar, pâna a nu o vedea inainte in tinutul Sorocei de mai târziu, ei fura ajunsi din urma. O cumplita incaierare se incinse in dumbrava de lânga satul Lipia, unde-si avuse Curtile boierul Vâlcea al lui Alexandru-cel-Bun, un vechiu fruntas al Sfatului. Nu numai ca hanul fu batut cu desavârsirea si ca pe pragul de iesire ii fu macelarita o buna parte din gloata, de mâni rasplatitoare, dar fiul lui, cazura in robie, in ziua de 20 august, când Moldova fu razbunata.’’ Jan Długosz, un cronicar polonez afirma si el ca in batalie ar fi fost prins fiul hanului Mamac. Hanul a trimis ,,dupa grosolanul sau obiceiu de salbatec trufas, soli in turbane, cari sa ceara Voevodului moldovenesc, cu cele mai strasnice amenintari, pe rudele stapânului lor.’’ Stefan Voda, nu numai ca n-a dat drumul prizonierilor ci a dispus ca sa „taie pe fiul acestuia in patru bucati in fata solilor.” Oamenii hanului au fost trasi in teapa, doar unuia i-a fost taiat nasul si ,,fu pus din nou pe cale ca sa spuie acasa ca Stefan-Voda Moldoveanul nu se teme.’’

Astfel batalia de la Lipnic a fost atit prilej de razbunare a prietenului din copilarie Mitrut, dar si un eveniment care a intarit in mod considerabil pozitia lui Stefan cel Mare in regiune.

Peste multi ani, in perioada interbelica satenii din localitatea Lipnic au ridicat o troita in amintirea ostasilor moldoveni cazuti in batalia de la Lipnic penru a comemora actele de vitejie ale inaintasilor nostril. Totusi, locul de unde a inceput aceasta victorioasa lupta si anume Fintina Cadinei in prezent ramine a fi intr-o stare foarte jalnica, care probabil in cel mai scurt timp se va distruge cu desavirsire, daca nu se intervine.

In contextul dat, imi aduc aminte de patriotismul din noi, imi aduc aminte de sloganurile patriotice pe care le intilnim mai peste tot in strada, despre rivna cu care strigam in voce tare cind vine vorba de valorile nationale, despre Stefaan si stramosi, despre trecutul glorios si demnitatea nationala, s.a.m.d. In acelasi timp, singurul loc din Republica Moldova, unde acel Stefan cel Mare a purtat o lupta, incununata cu o stralucita victorie impotriva Hanului Mamac, ramine in starea in care se afla, lasandu-ne in prezent indeferenti.

As vrea sa cugetam la cum putem schimba lucrurile spre bine, daca in realitate raminem doar cu aruncarea unor slogane si declaratii, avind falsa cugetare ca ne servim tara si poporul, in timp ce prin faptele noastre nu realizam mare lucru. Aici am impresia ca se potrivesc de minune spusele lui Theodore Roosevelt, care vorbind despre importanta faptelor, zicea ,,Mai mult, si mai presus de orice, sa ne amintim ca vorbele conteaza doar daca sunt expresia faptelor, sau daca sunt urmate de fapte. […] Vorbele trebuie judecate in functie de faptele noastre; straduindu-ne catre un ideal maret trebuie sa folosim metode realiste; daca nu putem obtine totul dintr-o data, trebuie sa avansam pas cu pas, si sa ne multumim cu faptul ca avansam pe calea cea buna.”

Notă: Conform celor solicitate de wikipedia, declarăm că pozele de mai sus făcute la Fântâna Cadânei şi care ne aparţin sunt cedate în domeniul public, putând fi folosite inclusiv pe pagina wikipedia.