Tanchiștii invizibili

Covorul basarabean aşternut peste Podul de Flori

Mi-am cumpărat recent din Bucureşti o carte despre Basarabia. Este vorba de un catalog realizat de doamna Varvara Buzilă şi se numeşte „Covoare basarabene / Bessarabian Carpets”. A fost publicat în 2013 de Institutul Cultural Român (ICR), având şi o prefaţă a domnului Petre Guran, fostul director al ICR Chişnău. Covoare basarabene

Jocul de puzzle

De multe ori, când vine vorba de valorile culturale de pe ambele maluri ale Prutului, se alunecă într-o retorică patriotardă şi festivistă. Se vorbeşte despre „cât de multe avem în comun”, identitate, Podul de Flori, tradiţii comune etc. Cu toate acestea, la o analiză concretă a elementelor comune şi diferite rareori se ajunge.

De aici şi o anumită surpriză pentru cei din dreapta Prutului când constată, la un moment dat, anumite diferenţe culturale pe care le identifică în Republica Moldova. Şi invers, există o tendinţă a basarabenilor de a ascunde, sau cel puţin de a fi stânjeniţi, de anumite elemente ale identităţii lor care sunt diferite de cele din România. Şi accentul din vorbire e numai un exemplu.

Ceea ce face ICR-ul prin acel Catalog publicat este să ia covorul basarabean ca atare, în autenticitatea sa, şi să-l plaseze în interiorul culturii române. Fără a încerca să-l ajusteze, modeleze, şlefuiască pe alocuri pentru a se încadra mai bine pe fundalul românesc. Întrucât patrimoniul basarabean este ca o piesă de puzzle căreia doar trebuie să i se găsească locul potrivit şi fără de care tabloul culturii române nu ar fi complet. Iar dacă acea piesă de puzzle nu vine într-o parte a tabloului, piesa nu trebuie ciuntită, ci este necesară identificarea unui alt loc unde aceasta vine bine.

Să observăm că ICR-ul în acest caz nu adoptă un ton sentenţios, predicând românismul în Republica Moldova. Nu există acea abordare superioară care să spună că felul românesc de a fi este de aici până aici. Ceea ce e dincolo de asta, e străin, ne-românesc. Nu. Covorul basarabean este văzut ca o parte a culturii române.  Şi asta şi este abordarea corectă. Image

Poza acestui covor, precum şi pozele covoarelor de mai jos, au fost făcute de noi la Festivalul ,,Frumos covor basarabean”, desfăşurat în luna iunie a acestui an la Clişova Nouă, raionul Orhei

Zestrea Anicăi şi bătălia pentru autenticitate

„Tata a luat un sac de lăicere mari şi frumoase şi-a pornit în lume, să-l schimbe pe mâncare. Soră-mea Anica (a ei era zestrea) răcnea şi trăgea de sac înapoi. Se temea că n-o să se mărite fără candrel. ,,Taci, proasto, c-ai să mori de foame! – o ocăra tata.” (Larisa Turea, „Cartea foametei”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, p. 29).

Cu acest citat începe prefaţa Catalogului scrisă de Petre Guran.

Anica se gândea la lăicerele de zestre, chiar dacă nu mai avea ce să mănânce. Remarc şi cu această ocazie cât de mare era ataşamentul alor noştri faţă de tradiţii. Din păcate, aceste tradiţii se pierd, dacă nu există atenţia şi grija necesare.

Probabil că ştiţi că atunci când există un risc de depreciere a monedei naţionale, banca centrală intervine pe piaţă pentru a echilibra cursul. La fel se comportă şi Muzeele etnografice, în luptă cu kitschul şi dispariţia tradiţiilor şi în încercarea de a promova autenticitatea şi frumosul.

Muzeul etnografic din Chişinău nu a fost o excepţie. Încă de la înfiinţarea acestuia, în urma organizării Expoziţiei Agricole şi Industriale din Basarabia (1889), Muzeul Zemstvei (cum se numea pe atunci) a cumpărat o parte din cele 80 de covoare tradiţionale expuse în cadrul expoziţiei. Au urmat alte achiziţii de ţesături care au dus la crearea unui fond muzeal de peste 1700 de piese. În Catalog au fost prezentate 100 din cele 500 de covoare vechi ale Muzeului, cele mai expresive şi cele mai vechi (de la începutul secolului XVIII până în anii 40 ai secolului XX). Image

Chişinău. Expoziţia din 1889. Momentul anunţării rezultatelor. În picioare cu foaia în mână este baronul Alexandru Stuart, fondatorul şi primul director al Muzeului Zemstvei

Sfârşitul secolului XIX, atunci când s-a înfiinţat Muzeul Zemstvei, a reprezentat o perioadă complexă în soarta covorului tradiţional basarabean. Pe de o parte ţesătura ţărănească a început să fie apreciată ca obiect de patrimoniu, fiind prezentată la expoziţiile din Basarabia, dar şi din alte regiuni ale Imperiului Rus şi din Europa. Au început să vină comenzi de covoare din afara spaţiului basarabean, iar negustorii cunoscători de valori autohtone au început să vândă covoarele basarabene în diferite ţări ale Europei. „Pentru coerenţa tematică şi bogăţia stilistică a ţesăturilor ţărăneşti Basarabia a fost considerată de către experţii în artă vernaculară o adevărată patrie a covoarelor ” menţionează domnul Petre Guran în prefaţa Catalogului.

Muzeul etnografic covoare copy

Covoarele basarabene expuse în Muzeul etnografic din Chişinău (imagine din perioada interbelică)

Pe de altă parte, intervine declinul covorului autentic basarabean lovit de ofensiva industriei urbanizate. Dacă până în pragul secolului XX se foloseau în principal coloranţi naturali pentru lâna de ţesut, la începutul veacului trecut în Basarabia pătrund coloranţii de anlină produşi în Germania în cantităţi industriale. Pentru a-şi vinde mai bine marfa, pe ambalaje erau reprezentate modele de covoare elaborate de pictori profesionişti. Aceste modele au fost ulterior preluate de ţesătoarele basarabene. Astfel, a fost afectată atât tradiţia ornamentală, cât şi cea cromatică a covorului basarabean. În aceste condiţii, tradiţia vopsirii lânei cu coloranţi naturali s-a păstrat până la sfârşitul secolului XIX, iar în localităţile mai îndepărtate de târguri, până la Al Doilea Război Mondial. Image Covorul din stânga este copia unei scoarţe de la începutul secolului XIX, aflate în patrimoniul Muzeului etnografic din Chişinău

Să ne gândim că acei coloranţi naturali erau obţinuţi de înaintaşii noştri prin nişte tehnici străvechi, destul de dificile. Astfel, se cultivau anumite plante pentru obţinerea coloranţilor. De exemplu, în judeţul Orhei se cultiva pe spaţii întinse planta scumpie (Cotinus coggyria), un arbust care în combinaţie cu alte plante sau mordanţi, putea colora firele într-o mare varietate de nuanţe, începând cu galben, verzui şi roşu şi terminând cu negru. În Catalog se precizează că cele mai valoroase covoare basarabene conţin în jur de 15-25 de nuanţe, ceea ce constituie o performanţă plastică. De asemenea, se menţionează că faţă de coloritul pastelat, echilibrat, cald al vechilor covoare la care s-au folosit coloranţi naturali, coloritul obţinut din vopsele de anilină se baza pe culori tari şi semitonuri stridente. În plus, acestea din urmă se şi decolorau repede. boabe de grau coperta copy Covorul basarabean pe coperta revistei Boabe de grâu (ediţia din februarie 1933)

În ajutorul covorului autentic au venit şi plasticienii. Cu sprijinul acestora, Muzeul etnografic a format la începutul secolului XX o colecţie de copii ale celor mai valoroase covoare. Acestea erau executate pe hârtie milimetrică, putând fi utilizate ulterior de meşteri ţesători. 25 dintre aceste copii, cele mai importante ca valoare artistică, au fost incluse într-un album (Albumul ornamentelor de covoare moldoveneşti) publicat în 1912 care a fost distribuit prin localităţile basarabene, oferind ţesătoarelor modele de urmat.

Albumul respectiv poate fi văzut şi descărcat integral aici.

Titlu Carte Gore copy Coperta la Albumul ornamentelor de covoare moldoveneşti (Chişinău, 1912)

Covoare. Diverse covoare

Nu cred că aş putea să fac în acest articol o descriere amănunţită a covoarelor din Catalog. Mă mulţumesc doar cu a spune că varietatea este destul de mare. Sunt prezentate păretare, lădare, ungherare, drăiniţare, cordare, lăicere. Potrivit Catalogului, sunt arătate toate tipurile de covoare basarabene, cu excepţia pâslelor, nişte ţesături de tip arhaic, îngroşate prin batere / învelire la morile de apă. IMG_4165 Un cuvânt aparte trebuie spus în legătură cu cerga (covorul pufos). Acest tip de covor e specific pentru centrul şi nordul Basarabiei. Catalogul prezintă pentru prima oară într-o ediţie publicată imaginea unor cergi. Este interesant că acest cuvânt „cergă”, cu sensul de covor pufos, este atestat prima oară într-un document din secolul XIII. Este cea mai veche atestare documentară a unui covor în tradiţia românească.

Bineînţeles, nu lipseşte scoarţa, cel mai desăvârşit covor din punct de vedere artistic. De fapt, „scoarţa” este ceea ce numim noi cel mai des „covor”. Având în vedere dimensiunile mari ale acestuia, este spaţiu suficient pentru transpunerea în ţesătură a imaginii artistice dorite.

Sunt descrise şi diverse tehnici de ţesut folosite de basarabence (metoda Karamani, fire întrepătrunse sau tehnici mixte.) Image Casa mare

Nu am vrut să ating subiectul ornamentului de pe covoare, având în vedere că acesta a fost abordat într-un articol anterior. Cu toate acestea, nu mă pot abţine de la câteva menţiuni.

Covoarele în multe cazuri erau destinate pentru a înfrumuseţa Casa mare. Tot acolo se păstra şi zestrea fetelor, dar şi comândul celor bătrâni. Iar Casa mare, după cum ştim, este acea cameră-muzeu, unde ţăranul nostru a încercat să arate ce este pentru el mai frumos, mai bun, mai important.

O idee interesantă menţionată în Catalog este că imaginea de pe covoarele din Casa mare ilustrează locul unde îţi este bine. Ce ornamente apar pe covoarele basarabene? De multe ori este o grădină cu flori, înconjurată de râuri, iar în centru foarte frecvent apare imaginea pomului vieţii, acel simbol atât de răspândit pe ţesăturile basarabene şi care este sursa de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte.

De aici se desprinde şi legătura basarabenilor noştri cu natura, dorinţa de a fi sănătoşi şi de a trăi cât mai mult. Image

Imaginea pomului vieţii pe covoare

***

Este interesant ce putere are o carte de a te transporta cu gândul spre alte locuri şi în alte timpuri. Această carte luată de pe raftul librăriei bucureştene mi-a trezit nişte amintiri frumoase legate de ţesăturile bunicii şi satul ei din nordul Moldovei. Mi-a adus aminte de războiul ei de ţesut, de ghemotoacele de fire şi de modelele de covoare pe care le folosea.

Mă gândeam că această carte care naşte asemenea gânduri bune este ca un fir de ghem aruncat peste Prut. O altă iniţiativă de acest gen va mai arunca un fir de ghem peste râu, şi tot aşa. Aşadar, sper să avem suficient de multe fire care să lege cele două maluri, încât să putem ţese peste Prut un covor. Frumos şi trainic, ca un covor basarabean autentic. Image

Anunțuri

Un comentariu la “Covorul basarabean aşternut peste Podul de Flori

  1. Pingback: UNIONISMUL. AMBALAJ ȘI SUBSTANȚĂ | Tanchiștii invizibili

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Septembrie 17, 2013 de în Blog şi etichetată , , , , , , , .
%d blogeri au apreciat asta: