Ei au inspirat o generaţie, ei i-au făcut pe ai noştri să ridice capul şi să se uite cu mândrie în trecut şi cu speranţă în viitor, ei au cântat despre limba română aşa cum nimeni n-a mai făcut-o între Prut şi Nistru.Pe muzica lor am crescut şi noi…Şi da, senzaţia ,,piele de găină” o aveam şi atunci, la fel ca şi acum.Doar că pe atunci, evocarea valorilor naţionale încă nu era atât de politizată. Nu se făcea imediat asocierea cu anumiţi oameni care depreciază constant noţiunile aferente acestor valori, azvârlindu-le în mocirla luptei pentru putere.Pe atunci, tineretul românofon din Chişinău încă nu făcea glume despre crimele comuniste, deportări şi ,,Siberii de gheaţă”, aşa cum se amuză astăzi unii tembeli chişinăuieni cu pretenţii, provocaţi, în bună măsură, de politicienii menţionaţi mai devreme.De când au plecat Doina şi Ion, au trecut 21 de ani şi s-au schimbat multe.Des mă gândesc ce ar fi spus ei în momentele însemnate ale transformărilor politice, sociale şi culturale ce au urmat. Cum s-ar fi poziţionat ei, ce reacţie ar fi avut?
Ar fi răspuns prin cântec? Sau ar fi tăiat cu vorba?
Cert este că ne-au lipsit şi ne lipsesc mult.
În haosul valorilor din RM, unde nu există idei pe care să nu le poţi murdări, pune la îndoială sau folosi pentru beneficii poltice sau financiare, vocea şi gândul lor lucid ar fi contat pentru o aşezare şi clarificare a lucrurilor.
Ce putem face astăzi ca să le cinstim memoria?
Ar fi multe de făcut şi multe de spus.
Dar probabil cel mai simplu, cel mai eficient şi cel mai important este să le cântăm cântecele.
Pentru că ori de câte ori le cântăm cântecele, îi readucem la viaţă.
Versurile şi acordurile de chitară puteţi să le luaţi, de exemplu, de aici: http://tabulaturi.ro/artist.php?id=230
Dar puteţi găsi şi alte resurse pe întinderile internetului.
Deci, să cântăm!
Tanchiștii invizibili 