Mă BUCUR că EȘTI

Vi s-a întâmplat vreodată să aveți o revelație datorată locului în care vă aflați, la un anume moment, cu anumite persoane? Acum, de curând, am avut șansa de a sta puțin prin București, fapt ce m-a determinat să încerc să-l redescopăr, așa încet, fără grabă, fără concluzii pripite, avînd în fața mea doar niște amintiri și fapte concrete….

Cu toții (de bine, de rău) ținem minte perioada de la începutul anilor `90, acea perioadă în care noi (cei din Basarabia) ne mândream cu faptul că stăteam cu mult mai bine la capitolele economico-financiare-sociale decît ”bieții frați români”, iar diferența între cele doua state părea una de nerecuperat. Și uite așa la începutul anilor 90, cele două state au început să-și parcurgă propriul său drum – unul lung, anevoios și provocator. Pe când în Republica Moldova pe parcursul anilor se schimbau întregi concepte vis-a-vis de viitorul țării, dacă mai țineți minte – în primă etapă cu venirea Agrarienilor la putere, după care schimbarea constituției și trecerea la Republică Parlamentară, iar toate acestea într-un final s-au ”încoronat” cu revenirea comuniștilor la putere, în România, în paralel, la 21 iunie 1995 liderii partidelor parlamentare semnau, printre altele, Declarația de la Snagov- un document care atesta acordul tuturor forțelor politice față de strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană. Acest document, se atestă a fi cheia succesului și poate cea mai importantă decizie a României contemporane, prin care clasa politică din acea perioadă a dat dovadă de maturitate și responsabilitate față de viitorul țării sale. Or, din păcate, Republica Moldova nu a avut parte de așa o abordare multilaterală și strategică (pe termen lung). Din cauza luptei politice barbare și fără principii, am ajuns să pierdem mai bine de 15 ani, în drumul nostru, care de fapt mi se părea destul de evident chiar și în acei ani. Reieșind doar din această comparație, eu, cel puțin, mi-am găsit răspunsul la întrebarea, ”de ce ei au reușit, ceea ce abia acum, sper, să începem să realizăm noi?”.

…și uite așa ”pierdut în amintirile unui București” fără culoare, suflu și identitate, m-am simțit dintr-o dată fascinat de cît de frumos pot evolua lucrurile. Amalgamul de emoții este unul extrem de sofisticat – înjurătura de pe stradă este imediat remediată de o doamnă extrem de gingașă ce îi vorbește nepoțelului despre cum trebuie corect să atragi atenția unei domnișoare, sacoșa murdară ce zboară deasupra copacului, este de neobservat pe lângă stolul de rațe ce zboară deasupra lacului (din Titan), bicicliștii ce merg falnici și fără temere ca vor fi dați jos de cei ce alergă împrejurul iazului, căci ei au pista lor separată,

iar manelele din mașină nu mai contează în momentul în care într-un Pub de bere, la pauza unui meci (Steaua București – Poli Timişoara) toți de la masă (inclusiv și amicul meu) fredonează un Gică Petrescu, care pare a fi veșnic și inegalabil. Atît de mult blamatele postere de publicitate a noilor produse Fast Food își au și ele locul într-un oraș unde mîncarea tradițională este o mândrie și după cîte am observat o adevărată artă, iar stilul arhitectonic contemporan se pare că poate fi combinat cu cel clasic (asta dacă vrei cu adevărat).

Bucureștiul a reușit să reînvie, să-și arate un Centru Vechi – măiestru și autentic – de o frumusețe aparte, împânzit de biserici, monumente arhitecturale renovate, magazine, localuri (toate luminate), iar TU ești singurul care alege, unde? cînd? și cu cine? ,desigur, faci ce vrei.

Și plus la toate, la o discuție, în care am vrut să plac interlocutorului, nu am ezitat să zic și eu ceva de unguri (ca pe timpurile alea bune), ca într-un final, să ajung să aud un român zicînd : ”Păi D’le, și ungurii tot sunt oameni, au și ei dreptul la opinia lor, păi ce, trăim în evul mediu???”

De altfel, cam acestea au fost impresiile și sentimentele, pe care l-am simțit și apreciat, într-un oraș care mai are foarte mult de muncit cam în toate direcțiile, dar evoluția Lui este o dovadă certă că lucrurile inevitabil merg spre bine dacă ai un scop nobil, bine definit, la realizarea căruia participă toți cărora le pasă.