Sunt gay, negru, protestant si vreau sa traiesc in Moldova!

„Je n’aime pas vos idées, mais je me batterai jusqu’à la mort pour que vous puissiez les exprimer”[1]

(Voltaire, fraza considerata deviza a tolerantei)

Bunica-mea ma ducea in fiecare zi de duminica la Biserica. Mi se parea si obositor si fermecator in acelasi timp. Era obositor sa stau in picioare 2 ore fara ca sa inteleg nimic din ceea ce spunea si canta preotul, dar era si impresionant. Cred ca intelegeam cumva ca exista Dumnezeu si ca e foarte important sa-l respect si sa-l iubesc, iar asta inseamna sa fiu buna, sa nu spun minciuni, sa fiu harnica si sa-I ajut pe toti.

Pe la 10 ani, frate-meu m-a dus la scoala duminicala, la o biserica baptista. Era chiar foarte vesel acolo. Carti cu desene, cantece vioaie, oameni zambitori in jur. Am mers ani de-a randul la biserica ceea. Acolo am primit in dar  Biblia pestru copii si am citit-o cu mare placere. Faceam studii biblice ca sa intelegem anumite subiecte si notiuni, iar intre timp am inceput sa fac comparatii intre biserici, confesiuni, ritualuri si am ales ce i-a placut inimii mele mai mult. Si cred ca la un moment dat, m-am transformat cumva intr-un adolescent bigot. Ma puneam in poara cu maica-mea pe teme religioase, mama fiind om al bisericii ortodoxe, smerita si cu o credinta profunda ca e pacat sa “incalci” religia parintilor si stramosilor. Eu eram foarte categorica cand vorbeam despre icoane, pupatul mainii preotului, posturile lungi si istovitoare, adevaruri biblice si tot asa. Mama ma asculta trista. Nu mi-a reprosat niciodata aceste iesiri. Am ajus peste atatia ani sa-mi dau seama, ca din noi doua mama a avut un mod ireprosabil de comportament, ea a fost cea toleranta si intelegatoare.

Povestind mai departe, imi aduc aminte cum la facultate trebuia sa facem niste prezentari pe diverse teme socio-politice. A mea era despre religii. Pe langa partea filosofica a temei, gasisem pe net lista presedintilor americani si religia lor. Multi catolici, dar si protestanti, in general o paleta intreaga de confesiuni adoptate de catre liderii celor mai libere state din lume. Bill Clinton de exemplu era (poate mai este) baptist. Asa dar, le povesteam colegilor mei foarte incantata despre aceste descoperiri si cred ca nu am fost deloc pregatita de reactia ce a urmat. Un public socat, contrariat, enervat, dezgustat de tot ce auzeau. Cum adica, ce prostii intrug acolo, cum poate un presedinte de tara sa fie “sectant”. Aici am sa deschid o paranteza, ca sa scriu foarte pe scurt despre cuvantul “secta”. DEX-ul ne spune ca secta este o comunitate religioasă desprinsă dintr-o  religie  mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie). De foarte multe ori se atribuie acest termen si confesiunilor crestine care pur si simplu nu sunt ortodoxe sau catolice. Cuvantul in sine este un termen peiorativ, depreciativ pentru o miscare religioasa care nu face parte din ceea ce se crede a fi “biserica de stat” şi “singura pastratoare” a traditiei crestine. Această utilizare este o confuzie a termenului si o utilizare rautacioasa inspirata de anumite  interese. Este o utilizare la care recurg foarte des, din punctul meu de vedere neargumentat, unii ziarişti, politicieni, oameni religioşi, preoți , sociologi, etc. Iar pentru cei care nu au nicio pozitie religioasa confuzia este inevitabila.

Revenind la prezentarea mea, mentionand despre confesiunile presedintilor americani si dand cumva de inteles ca e ceva firesc, am starnit un adevarat conflict. Colegii mei au sarit la bataie, iar eu am sarit in contraofensiva. Le spuneam ca in Biblie scrie anume asa, ei imi aruncau fraze despre traditie, stramosi si credinta adevarata. Unii strigau ca in Biblie scrie “ochi pentru ochi”, iar eu incercam inraita sa explic diferentele dintre Vechiul Testament si Noul Testament. Dezbaterile au fost lungi si cu nervi. Lectia mi-am invatat-o mult mai tarziu: ca nu trebuie sa porti dezbateri pe teme biblice cu cei care n-au citit vreo carte din Biblie, dar cel mai important e ca trebuie sa fii TOLERANT daca vrei sa ajungi la inima si mintea oamenilor.

A avut dreptate filozoful, cand a spus ca „in lupta lui pentru toleranta, omul e capabil de o imensa intoleranta”. Parca despre mine a spus omul. Si da, imi este greu sa scriu despre asta. Mai ales ca n-am ajuns inca sa fiu toleranta cu toti si tot ce ma inconjoara. Dar, cred ca am ajuns sa accept ideile, credintele si gandurile semenilor mei. Am ajuns chiar sa-mi placa diversitatea asta. Si cat de interesant este sa stai la o discutie (fara pumni) cu oameni cu diverse credinte, diverse orientari sexuale, viziuni politice, etc. Unul e gay, altul e evanghelist, o prietena ortodoxa tine toate posturile, altii sunt dintr-un partid politic pentru care nu exista loc in mintea mea, iar toate astea fac viata noastra mai colorata si mai bogata. Si nici pumni nu trebuie sa ne dam, nici cu vorbe acide sa aruncam unii in altii. Iar la un moment dat, cand n-am mai rispostat fata de viziunile si felul de a trai si a crede al altora, a iesit curcubeul, cel de dupa ploaie, de-asupra cerului. Sau poate doar o parte din curcubeu, caci pana la urma, tolenta trebuie sa fie reciproca. Oamenii trebuie sa se accepte intre ei asa cum sunt, fara pretentia ca unul sau altul stie mai bine cum e corect.

Si cat de tare mi-ar placea sa nu mai vad stiri cu gay-ii batuti al nustiucatelea an la parada ceea, sa nu mai vad declaratii ale preotilor din diverse biserici care se impotrivesc la niste legi, pentru ca e un punct acolo despre orientarea sexuala, scandaluri monstru pe tema orelor optionale de religie sau a unor carti ca “sexul explicat celor mici”, descriminare facuta de cei care trebuie de fapt sa tina stindardul dreptatii si egalitatii. Caci societatea noastra are nevoie atat de mult de TOLERANTA ca sa traiasca in pace si sa poata linistita sa-si croiasca drum spre Europa.

 

 

---

[1] „Nu-mi plac ideile Dumneavoastră, dar voi lupta până la moarte pentru ca să le puteți exprima”