Apeductul primarului Schmidt și șantierul primarului de azi

Când în decembrie 2011 cei de la Urbanconstruct TT SRL au cumpărat terenul din strada Piața Veche nr. 10 pentru a construi un minunat bloc cu 10 etaje, probabil că nu-și închipuiau ce pacoste aveau să găsească în subteranul terenului excavat.

Au găsit (ce oroare!) niște vestigii ale Chișinăului medieval! De ce? De ce tocmai ei trebuiau să dea peste o asemenea bătaie de cap? De ce nu putea să fie amplasamentul „curat”? Și de ce tot acel scandal legat de niște pietre? Până la urmă ei doar vor să-și ducă la bun sfârșit construcția! Acel bloc de 10 etaje care se încadrează atât de armonios în zonă, în vecinătatea Bisericii Armenești!

Dar ce era, de fapt, acolo, în subteranul de la Piața Veche 10? Erau rămășițele unor beciuri medievale aflate în imediata vecinătate a… Pieței Vechi.

Da, strada Piața Veche nu are un nume luat din senin, ci este într-o conexiune strânsă cu locul unde se află. Pentru că pe spațiul ocupat în prezent de maternitatea de pe Bd. Grigore Vieru încă din perioada medievală se găsea Piața Chișinăului vechi.

Ați fost în Europa de Vest? Ați trecut prin orășelele pitorești cu străduțe șerpuitoare și înguste și cu o piață în centru? Ei bine, așa era și Chișinăul acum câteva secole.

Abia mai târziu, în 1825, a apărut Piața Nouă (actuala Piață Centrală), iar în 1855 a fost deschisă și Piața Sf. Ilie (în prezent desființată, se găsea lângă Biserica Sf. Ilie, distrusă și ea).

Poză din 1889 cu vedere spre Piaţa Veche. Fotografia e făcută, cel mai probabil, de pe turla Bisericii Armeneşti.

Iar acum pe blocul nou-construit au pus o plăcuță cu „Piața Veche”. Cinic, nu?

Descoperirea recentă

Suntem în 2014 și iată că muncitorii de la „Apă Canal” descoperă la intersecția bulevardului Ștefan cel Mare cu strada Armenească niște vestigii care par să fi făcut parte din rețeaua de canalizare dată în exploatare în 1892 de primarul modernizator Carol Schmidt.

Carol Schmidt (1846-1928), primar al Chişinăului (1877-1903)

Corect! Nu e perioada medievală, cum era la Piața Veche, dar măcar să prețuim ce am găsit. Cum-necum, acele vestigii de pe Bd. Ștefan cel Mare au peste 100 de ani!

În mod normal, orașele, la fel ca și familiile monarhice, încearcă să meargă cât mai înapoi în timp pentru a-și etala vechimea. Orice ruine care aduc aminte de trecut sunt la mare preț, fiind protejate și afișate.

Metroul din Atena. Conducta descoperită în timpul lucrărilor la metrou este expusă publicului.

Viena, Michaelerplatz. În timpul lucrărilor de excavare din 1990-91, vienezii au descoperit nişte vestigii antice romane şi altele medievale. Acestea sunt accesibile publicului, alături fiind amplasat şi un panou explicativ.

Tallinn, un fragment din zidul vechi al cetății medievale, care a fost descoperit la săpăturile de edificare a Monumentului Libertății. Zidul respectiv a fost integrat la nivelul parcării subterane, totodată în fața monumentului fiind instalată o porțiune de drum acoperită cu sticlă prin care se poate observa zidul. Noi am mai scris despre zidul respectiv aici.

Bucureşti, strada Lipscani. Ruinele medievale sunt expuse sub sticlă.

Chișinăul se poate lăuda cu o vechime de peste 500 de ani, dar mare dorință de a-și pune în valoare trecutul nu are.

Am ratat conservarea vestigiilor medievale de lângă Biserica Măzărache în 2009-2010, le-am ratat și pe cele de la Piața Veche în 2012, măcar pe acestea din secolul XIX să nu le pierdem!

 Lălăiala birocratică

Se pare că în Chișinău, la nivel de administrație, există un trend – ce e vechi, de tradiție și poate fi pus în valoare, este blocat. În două etape.

Etapa 1: „Nu-s bani!”

Normal! Ce refacere a sculpturilor de pe cupola Sălii cu Orgă?! Ce renovare a Conacului Râșcanu-Derojinschi și a Morii Roșii? Administrația ridică neputincioasă din umeri: „nu-s bani!”.

Clădirea Sălii cu Orgă, pe timpul când găzduia Banca Orăşenească şi avea sculpturi pe cupolă

Dacă însă investiția este accesibilă din punct de vedere financiar, se trece la

Etapa 2: „Lălăiala birocratică”

Ai bani să realizezi proiectul? Să zicem că-i ai.

Poți să faci treaba în 3 luni? Poți.

În cât timp o faci? În vreo câțiva ani! DACĂ o faci.

Timp în care, bineînțeles, zona de acțiune respectivă va arăta în cel mai hidos și neîngrijit mod cu putință. Un gard de șantier amplasat ca la ultimul bețiv din sat, o cârpă aruncată pe Sala cu Orgă… Nu avem noi ideea de estetică a șantierului, ce să-i faci?

Cupola Sălii cu Orgă. Deja de mult timp în renovare.

În cazul rețelei de alimentare cu apă recent descoperite, problema nu-i în bani. Să fim serioși! Sticla organică necesară pentru amplasament costă câteva sute de euro. Plus panoul de informare și iluminatul. Fezabil financiar. Absolut fezabil financiar. Chiar dacă ar deschide vreunul din Primărie gura să zică iar că nu-s bani, printr-o campanie de colectare de fonduri din partea publicului, banii s-ar strânge în cel mai scurt timp.

Atunci unde e riscul ca vestigiile să nu fie puse în valoare? La Etapa 2, la lălăiala birocratică.

Am eu așa o senzație (sper să greșesc) că o să stea cu proiectul ăsta câțiva ani la nivel de intenție: dar poate mai bine să facem un muzeu subteran? Dar poate o hologramă a lui Carol Schmidt deasupra? Dar o să coste mult așa, și nu-s bani! Hai să mai așteptăm, până i-om avea. Sau până ne vine o idee mai grozavă.

Și timpul o să mai treacă.

Iar pe locul unde s-a descoperit vechea rețea de canalizare va apărea un gard. Știți voi, acel gen de gard. Care dă aparența că „acolo se lucrează”.

În acest context, eu tare mi-aș dori să ajungem la stadiul în care ideea de „acolo se lucrează” să nu se cuantifice în declarații făcute și garduri montate, ci să fie dată de treaba dusă la bun sfârșit. În termen rezonabil și în mod calitativ. Atât pe șantierele municipiului, cât și în birourile din Primărie.