Tanchiștii invizibili

Legendele uitate ale Chișinăului: Aurul Marelui Vizir sau Comoara lui Ali

Povestirea noastră începe în Instanbulul anului 1808, în timpul unei răscoale a ienicerilor.

Câteva sute de rebeli luau cu asalt palatul Marelui Vizir Alemdar Mustafa Pașa, nemulțumiți de reformele acestuia.

Vizirul, văzând că nu mai poate scăpa din încercuire și neavând niciun chef să plece pe lumea cealaltă de unul singur, a dat foc rezervelor de praf de pușcă ținute în palat. Impunătorul edificiu a sărit în aer. În flăcări au murit atât Mare Vizir, cât și asediatorii.

Mustafa_bairakdar

Marele Vizir Alemdar Mustafa Pașa  (1755-1808)

Însă înainte ca palatul să fie înconjurat de atacatori, doi oameni reușiseră să fugă din clădire, cărând cu ei o ladă voluminoasă. Erau doi apropiați ai Marelui Vizir. Un armean și un turc. Armeanul era Emanuel Mârzaian, mult mai cunoscut sub numele de Manuc Bei, negustor și dragoman, protejatul Marelui Vizir.

Image

Manuc Bei (1769-1817)

Turcul era un servitor al Marelui Vizir, pe nume Ali.

Manuc și Ali avuseseră misiunea să care lada până în port, unde urma să ajungă și Marele Vizir, pentru a porni împreună pe ape spre tărâmuri mai pașnice.

Alemdar Mustafa Pașa n-a mai apucat să ajungă în port, pierind în flăcări, așa că cei doi au plecat singuri în larg. Mă rog, nu chiar singuri. Cu lada. În care era aurul Marelui Vizir. Ceea ce nu e lucru de trecut cu vederea.

Departe de Istanbul și scăpați de pericol, cei doi au împărțit averea din ladă. Manuc și-a folosit partea ce i-a revenit în negoț. De acum avea afaceri la București. Hanul care-i poartă și azi numele era deja în construcție.

Image

Hanul lui Manuc. Bucureşti. Imagine din sec. XIX

Ali însă a ales să ducă un trai mult mai tihnit. S-a retras la Chișinău, unde și-a cumpărat o casă pe strada Turcească. Aurul l-a pus în ulcele, iar ulcelele le-a ascuns în grădina casei. Când avea nevoie de bani, Ali scotea câte o ulcică.

Nu se știe dacă Ali a apucat să scoată toate ulcelele din grădină, sau dacă o parte din aurul Marelui Vizir Alemdar Mustafa Pașa mai stă ascuns și azi în subteranul fostei străzi Turcești din Chișinău.

Această fostă stradă Turcească face parte azi din strada Piața Veche, despre care eu am mai scris aici.

IMG_9139Fosta stradă Turcească din Chişinău (azi parte din strada Piaţa Veche). Pe dreapta se vede Biserica Armenească, iar în spatele ei este nou-construitul bloc de pe str. Piaţa Veche nr. 10.

Cât despre Manuc… după o viață agitată, și-a găsit liniștea de veci tot la Chișinău. Este înmormântat în curtea bisericii Armenești, la câțiva pași de locul unde era casa lui Ali. Și tot la doi pași de grădina unde poate au mai rămas niște ulcele umplute cu aurul lui Alemdar Mustafa Pașa.

Image

Piatra funerară a lui Manuc Bei. Curtea bisericii Armeneşti. Chişinău

****

Ceea ce am scris mai sus n-am născocit eu. Este o legendă care circula în Chișinăul secolului XIX și pe care am găsit-o într-o carte mai veche. Doar am mai adăugat niște detalii documentate istoric, pentru context și claritate.

Revenind la carte, aceasta a fost publicată în 1912 și nu știu să se fi republicat de atunci. Versiunea pe care am citit-o eu e chiar din 1912, veche și jerpelită.

Cartea se cheamă „Pribegi în ţară răpită – roman social basarabean” și a fost scrisă de principele Dumitru Moruzi (strănepotul domnului Moldovei Ioniță Sandu Sturdza).

Image

Dumitru Moruzi (1850-1914)

Moruzi e un autor de care își amintesc prea puțini. Și totuși, romanul său are o însemnătate deosebită mai ales pentru amintirile lui Moruzi despre Chișinăul și Basarabia din a doua parte a secolului XIX.

„Pribegi în țară răpită” este, până la urmă, o carte de memorii. E drept, unele nume sunt schimbate de autor. Dar altfel, conține informații de mare preț pentru a vedea și a înțelege Basarabia și Chișinăul de atunci.

Între altele, din carte aflăm:

  • unde în 1850 funcționa singura ceainărie din Chișinău (apropo, până nu demult într-un local de la intersecția acelor străzi încă se mai putea bea ceai);
  • cum se organiza „Iarmarocul Sfântului Dumitru” (un târg ținut la Chișinău în toamna fiecărui an începând cu 1829. Din păcate, tradiția s-a pierdut la începutul secolului XX. Dar niciodată nu e târziu s-o reînviem.)
  • cum arătau străzile, casele și oamenii din Chișinău, ce mâncau și ce beau localnicii, cum erau conacele boierești de pe moșii și multe-multe alte lucruri interesante.

Image

Natalia Cheşcu-Obrenovic (1859-1941) principesă, iar mai apoi regină a Serbiei (1875–1889)

800px-Casa_Kescu

Casa din Chişinău în care locuia Natalia Cheşcu (str. S. Lazo nr. 24)

Apropo, G. Călinescu scria în monumentala sa „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent”: „D. C. Moruzi îşi romanţează amintirile în stilul lui N. Filimon. Toată valoarea romanului stă în documentaţia asupra vieţii boierilor şi ţăranilor din Basarabia. Alcătuirea unei case boiereşti, la Chişinău şi la ţară, moravurile nobilimii basarabene, ale curţii de la Petersburg, călătoriile în faeton, acestea toate sunt înfăţişate cu un mare pitoresc; vehiculele sunt ca şi portretizate.”

Și acum câteva cuvinte despre micile atracții turistice.

Micile atracții turistice

Bineînțeles, Chișinăul nu își poate permite să construiască un Taj Mahal. Sau un Dom ca acel din Milano. Dar atracțiile turistice în orașe nu sunt date numai de ceea ce e mare și construit cu resurse financiare colosale.

De multe ori, o curiozitate locală minoră, pe care nu o găsești în ghidul turistic și peste care dai din întâmplare, s-ar putea să pară mult mai de interes decât destinațiile urbane deja consacrate.

Câteva exemple care au necesitat investiţii financiare minime:

Image

Florenţa. În faţa Casei lui Dante există o piatră pe care, dacă o uzi, apare profilul marelui scriitor italian.

Image

Cernăuţi. Cana în care se colectează fonduri pentru dezvoltarea democraţiei ucrainene. 

Și acum, legătura cu legenda despre aurulul Marelui Vizir.

Când vin străinii și zicem că nu știm ce să le arătăm pentru că avem în minte Burj al Arabul sau Coloseumul, e bine să nu uităm de micile atracții turistice.

Și în această categorie poate intra ORICE. Doar trebuie pusă creativitatea în mișcare. De exemplu, cineva de la București venit să viziteze Chișinăul a remarcat că în orașul nostru strada Eminescu se intersectează cu strada V. Micle. Iar acea intersecție ar putea amenajată tematic în mod corespunzător, nu?

În plus, în categoria „mici atracții” se înscriu și legendele și tradițiile locului exploatate turistic. A, sigur, dacă se reușește ca dintr-o legendă sau dintr-o tradiție să se extragă o mare atracție turistică, e cu atât mai bine.

O punere în valoare a locului, inclusiv cu un panou informativ, nu costă mare lucru. Și deja poți să-i spui „oaspetelui Capitalei”: „hai să-ți mai arăt ceva interesant”.

Oricum, Chișinăul duce o lipsă dezolantă de legende. V-ați gândit? Nu în sens de „o legendă a fotbalului” sau „o legendă a muzicii”, ci în sens de povestioare legate de anumite locuri din oraș, care să-i atragă nu numai pe turiști, dar și pe localnici.

Din nefericire, aceste legende lipsesc nu pentru că nu au existat. Ci pentru că s-au uitat.

Asta nu înseamnă că trebuie să inventăm altele noi. Ci să le căutăm pe cele vechi.

Mai ales în cărți vechi și jerpelite.

Anunțuri

2 comentarii la “Legendele uitate ale Chișinăului: Aurul Marelui Vizir sau Comoara lui Ali

  1. Pingback: Tradițiile uitate ale Chișinăului: Iarmarocul de Sfântul Dumitru | Tanchiștii invizibili

  2. Pingback: Aurul lui Alemdar Mustafa Pașa ascuns la Chişinău | Orașul Meu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: