Tanchiștii invizibili

„CINE” este Gheorghievskaia Lenta şi DE CE?

 

gheorghievscaia1

În ultimii ani, preponderent în mai, pe străzile Chişinăului sunt întrezărite panglici viu colorate în oranj şi negru. Acestea sunt prinse la piept sau agăţate de antenele automobilelor, iar uneori legate de genţile domnişoarelor. Cred eu că nu va fi cu mirare, dacă întrebînd pe cineva despre motivul pentru care se poartă această panglică, vom primi un răspuns prompt şi categoric precum că este vorba de panglica Sf. Gheorghe şi că astfel cetatenii respectivi comemorează Marea Victorie din cel de al II-lea Razboi Mondial.  În acelasi timp, s-ar putea ca cineva să ne vorbească despre buneii care au luptat pentru libertatea acestei ţări, care şi-au riscat viaţa pentru un viitor mai bun şi că în aşa mod se aduce un omagiu acestor persoane.

Image

Cu toate acestea, la prima vedere, pare a fi foarte stranie şi aparent inadmisibilă legătura dintre puterea sovietică, Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, panglica recent redevenită celebră şi zdrobirea duşmanului din asfinţit de către poporul sovietic eliberator… şi, într-adevăr, te gîndeşti cum aşa? Parcă mai ieri, practic nimeni nu ştia despre existenţa unui simbol, care atît de profund ar putea să ne reprezinte ca şi învingători sau eliberatori de neamuri şi deodată Hop! cu toţii vedem, vorbim şi purtăm ceea ce este panglica Sf. Gheorghe de o maniera atît de elegantă şi distinctă încît îţi creează impresia că aceasta a existat dintotdeauna, iar pe parcursul anilor sovietici cu toţii purtam alături de insigna de octombrel şi panglica respectivaă. Astfel în timp, devine tot mai greu de explicat, care este legătura dintre Sf. Mc. Gheorghe, un luptător înflăcărat împotriva duşmanilor credinţei şi regimul comunist, care de fapt a luptat feroce împotriva credinţei propriu zise! După cum vom vedea în continuare, de fapt, nu exista nici o legatura!

Dacă încercăm să depănăm filele istoriei, atunci ce descoperim? Descoperim că apariţia panglicii respective ţine de ordinul Sf. Mc. Gheorghe, ordin, care a fost instituit de Ecaterina a II-a încă la 29 noiembrie 1769.  Aflam ca ulterior ordinul respectiv se acorda în trei clase distincte (I, II si III).

Image

Oricât ar părea de straniu, dar prima persoană căreia i s-a decernat ordinul respectiv a fost Ecaterina a II-a în propria-i persoană. Următorul laureat al ordinului Sf Mc. Gheorghe clasa I a fost celebrul conte Rumeanţev, care a repurtat o strălucită victorie împotriva turcilor în bătălia de la Cahul la 21 iulie 1770. Ulterior, pentru a păstra amintirea despre această victorie a fost înălţată si o Coloana pe teritoriul raionului Vulcăneşti de astăzi.

Image

Totuşi, odată cu Revoluţia din Octombrie 1917, ordinul respectiv a fost exclus de către puterea sovietică şi a dispărut cu desăvîrşire.

În perioada celui de al Doilea Razboi Mondial, autorităţile comuniste au decis instituirea unui nou titlu, cu denumirea „gardă” (гвардейские звания).  Titlul respectiv era însoţit de un ordin, care la rîndul său era atîrnat de o panglică, denumirea căreia în română ar fi Panglica Unităţii de Gardă (Гвардейская Лента).  

Image

Panglica dată era similară cu cea a Sf. Gheorghe din Rusia Ţaristă cu excepţia faptului că culorile imprimate erau negru-oranj şi nu negru –galben. Este foarte important de accentuat că, de fapt, panglica autentică ce ţinea de ordinul Sf. Gheorghe din vremea Imperiului Rus era colorată în negru-galben şi nu în negru-oranj.

Prin urmare, considerăm că panglica cu care cetăţeanul de rînd al zilelor noastre a facut cunostinţă între timp este cu desăvîrşire mai aproape de cea pe care am denimit-o a Unitatii de Gardă, decît panglica Sf. Gheorghe.

Cu privire la motivul pentru care în timpurile noastre autorităţile ruse au preferat să opteze pentru denumirea de Panglica Sf. Gheorghe în defavoarea celei reale, vom reveni cu o alta ocazie.

În concluzie, am putea spune că Panglica Sf. Gheorghe nu are nici o legatură cu evenimentele care au avut loc în cel de al Doilea Război Mondial, deorece ordinul Sf. Mc. Gheorghe a fost anulat de către autorităţile sovietice în 1917, iar culorile, care sunt utilizate de fapt, ţin de coloristica unui alt ordin, şi nu au nimic în comun cu ordinul Sf. Mc. Gheorghe.

Prin urmare, ramîne de văzut în ce măsură un simbol real, adevărat sau nu, poate să trezească răspunsuri diferite în Republica Moldova?

Este posibil oare? Şi dacă este posibil, de ce anumiti cetateni cu tot mai multă ardoare pun în evidenţă simboluri şi lozinci ce ţin de apropierea cu Rusia, pe de o parte, iar pe de altă parte alţii, de multe ori drept raspuns la simbolurile pro-ruse, cu şi mai multă dîreznie pun accentul pe culorile tricolorului si mesaje unioniste cu Romania?

Fără doar şi poate, impactul promovării  acestui simbol neclar ramîne sa fie analizat sau descoperit de fiecare în parte.

Credem, că pentru noi este important să înţelegem că simbolurile pînă la urmă ramîn a fi  perecepute drept simboluri, iar oamenii, indeferent de atributul promovat (adevarat sau fals),  limba pe care o vorbesc, viziune sau preferinte, ramîn a fi cu prioritate oameni,  şi în contextul dat indiferent de aspiratiile venite din exterior, de intrigile şi luptele interne, dacă legătura dintre om şi om va coexista prin prisma unei comunitati integre, putem deveni cu adevărat un popor puternic şi de succes!

 

Anunțuri

2 comentarii la “„CINE” este Gheorghievskaia Lenta şi DE CE?

  1. Janesa
    Mai 23, 2017

    Your post is a timely coinrtbution to the debate

  2. http://autokreditnet.club/
    August 29, 2017

    Bless us.I have seen roads like this in Lagos. Definitely not as bad as this though. This one's a nightmare.Some portions of the Apapa Oshodi freeway are not motorable.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Mai 8, 2014 de în Blog.
%d blogeri au apreciat asta: