Tanchiștii invizibili

Oamenii vechiului Chișinău. Andronache Donici

„Daca ai vreo judecată,
Mergi la Donici de-o arată;
Că el până și-n pilaf
Va găsi vreun paragraf.”

Epigrama de mai sus, pomenită în una din povestirile lui Constantin Negruzzi, nu se referă la celebrul fabulist Alexandru Donici, ci la unchiul acestuia, Andronache Donici, o figură aproape uitată astăzi, din păcate. Apropo, luna aceasta se împlinesc 185 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Pentru noi, cei dintre Prut și Nistru (și pentru cei din Chișinău în particular), Andonache Donici ar trebui să prezinte interes. Să începem cu faptul că boierul Andronache a avut una din cele mai mari case din Chișinăul timpului său. Astfel, în jurul anului 1800 în tot Chișinăul erau numai două case cu etaj: casa lui Donici şi cea a stolnicului Dimitrie Râşcanu.

Tot în cinstea lui Andronahce Donici se numea şi o colină a Chişinăului. Este chiar colina în vârful căreia se afla casa acestuia. Mai des i s-a spus Colina Inzov sau Colina Puşkin. Chiar dacă Inzov şi Puşkin nu au fost decât nişte chiriaşi ai casei lui Andronache Donici. Dar despre casă şi cei doi chiriaşi, vorbim puţin mai jos.

Apropo de colina Donici/Inzov/Puşkin. Eu deja de mulţi ani încerc să identific cele 7 coline pe care se află Chişinăul (despre care se vorbeşte şi pe pagina oficială a primăriei http://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=499). Până acum am găsit (cu o numărătoare ușor trasă de păr) doar 5. Cine le ştie pe toate, spuneți-mi-le și mie, că sunt curios. Sau poate nu sunt 7?

Dar să ne întoarcem la Andronache Donici. Conul Andronache era jurist. Poate cel mai strălucit jurist din țările române de la începutul secolului XIX. De acolo şi epigrama menţionată mai sus, care circula pe vremea sa.

Andronache s-a născut în 1760 sau 1765 și a rămas orfan de mic, fiind luat spre educare de unchiul său, Gavriil Callimachi, mitropolitul Moldovei. A învățat la Școala Domnească din Iași, iar apoi o perioadă s-a aflat și la Constantinopol, aprofundându-și cunoștințele de drept. Cunoștea mai multe limbi străine, printre care greaca veche și modernă, latina, franceza, germana, araba și turca.

A urcat rapid treptele ierarhice ajungând mare postelnic, membru al Divanului și președinte al Departamentului străinilor pricini – autoritate învestită cu puterea de a judeca litigiile dintre străinii de pe teritoriul Moldovei și litigiile dintre străini și băștinași. În 1823 este ridicat la rangul de logofăt, iar în 1828 este numit vel-vornic, funcție pe care o exercită până la moarte.

Portretul pravilistului

În 2012 am aflat că pe undeva există un portet al lui Andronache Donici, pictat în timpul vieții sale de Ion Balomir. Timp de doi ani l-am căutat și iată că anul acesta, în final, l-am găsit. Originalul se păstrează la Muzeul Național de Artă al României (Galeria Românească de Artă Modernă, numărul de inventar 3582). Tabloul nu face parte din expoziţia permanentă, fiind expus doar periodic.

Aşadar, iată-l pe Andronache Donici:

IMG_6780Și aici, mai de departe:

IMG_6780Nu, ceea ce are Andronache Donici pe cap nu e turban (aşa cum mi-au mai zis unii care au văzut acest tablou). Se numeşte işlic. Turban e ceea ce poartă Mahomed II în celebra pictură a lui Bellini. Dar Donici are pe cap işlic. Apropo, işlicul nu este străin pentru Chişinăul acelei epoci. În 1798 este atestată o dugheană de işlicar în Chişinău. Printre altele, Andronache Donici era numit ironic și „pravilistul ișlicar”.

Vă rog să observați și ce are Donici lângă el.

IMG_6782În mod normal omul e pictat alături de lucrurile care îl caracterizează mai bine. Donici a fost reprezentat lângă niște cărți de drept.

Cărțile lui Donici

Aproape de sfârșitul vieții, Napoleon scria, exilat pe insula Sf. Elena: „Adevărata mea glorie nu este de a fi câștigat patruzeci de bătălii; Waterloo va șterge amintirea acestora. Ceea ce nu va putea fi șters cu nimic, ceea ce va trăi pentru totdeauna este Codul meu Civil”.

Este evident avantajul unul cod juridic față de o sumedenie de reguli dispersate (multe din ele obiceiuri nescrise) care sunt greu de urmărit. Sub Napoleon, s-a reușit această operă de codificare. Și totuși, nu Napoleon a scris Codul Civil care-i poartă numele. L-a scris o comisie formată din patru eminenți juriști ai vremii (Portalis, Maleville, Bigot de Préameneu și Tronchet).

DSC01976Prin 2009 am făcut această poză în Domul Invalizilor, la mormântul lui Napoleon. Împăratul francez are într-o mână dreptul roman (izvorul principal de inspirație pentru elaborarea Codului său Civil), iar în cealaltă Codul Civil propriu-zis (cu textul „o justiție egală și clară pentru toți”). Iar sub picioare mai are și un citat plin de modestie pe care nu-l voi traduce.

La scurt timp după asta, și în Moldova s-a elaborat un cod civil. Domnitorul Scarlat Callimachi venise cu inițiativa. Bineînțeles, nu domnitorul a scris codul, chiar dacă s-a chemat Codul Callimachi. A lucrat și aici o comisie, unul din membrii proeminenți ai căreia a fost Andronache Donici. Donici nu a avut rolul de „vioara întâi” în comisie, acest rol revenindu-i lui Christian Flechtenmacher, un sas din Transilvania, adus la Iași de domnitor. În cele din urmă, Codul a ieșit bine făcut. 🙂 Codul Callimachi a fost folosit în Moldova din 1817 până la intrarea în vigoare a Codului Civil al lui Cuza în 1865. Apropo, Codul lui Cuza s-a aplicat până în 2011. Și tot nu domnitorul A. I. Cuza l-a scris.

Dar înainte să se înceapă lucrul la Codul Callimachi, prolificul Andronache Donici se apucase să facă propriul cod de legi. Prima variantă a Codului elaborat de Donici a fost gata în 1805, iar a doua a fost finalizată în decembrie 1813.

Trebuie spus că Donici se bucura de protecția unei figuri însemnate a timpului, mitropolitul Veniamin Costache (cel care a sprijinit deschiderea școlii domnești la Chișinău în 1803; de el am mai scris aici). Mitropolitul l-a ajutat pe Donici să înceapă tipărirea cărții sale la tipografia Mitropoliei din Iași. Din păcate, despre asta a aflat domnitorul Scarlat Callimachi, care a fost nemulțumit că o operă de o asemenea amploare se publică fără aprobarea sa. Callimachi a ordonat oprirea tipăririi și retragerea filelor de la tipar. Domnitorului nu i-a plăcut nici denumirea de „Cod de legi”. Astfel că ulterior, când a aprobat totuși tipărirea cărții, aceasta purta numele de „Adunare cuprinzătoare în scurt de pravilele cărţilor împărătești spre înlesnirea celor ce se îndeletnicesc întru învăţătura lor, cu trimitere cătră cartea, titlul, capul și paragraful împărătești lor pravile”.

Așa cum domnitorul aprobase tipărirea cărții fără a-i conferi statutul de lege, Codul lui Donici a rămas în Moldova o operă cu caracter consultativ (numită deseori și „Manualul juridic al lui Donici”). Totuși, judecătorii n-au ezitat să-l consulte și chiar să-l aplice, întrucât Codul Callimachi (codul civil oficial al Moldovei) era scris în greacă (fiind tradus românește de-abia în 1831), față de Codul lui Donici care era în română.

În Basarabia, Codul lui Donici a avut o altă soartă decât cea din restul Moldovei. După anexarea din 1812, Codul lui Donici a fost recunoscut și aplicat drept lege locală pentru provincia dintre Prut și Nistru, fiind tradus și în limba rusă. Codul lui Donici a rămas în vigoare în Basarabia și după 1918, aplicându-se o vreme chiar și după unificarea legislativă a Basarabiei cu cea din România, produsă la 1 iulie 1928.

Și acum, să trecem de la cărți, aceste ziditoare de suflet, la zidurile de piatră, căci Andronache Donici a lăsat în urma sa și ziduri de acest fel.

Conacul din Micleşti

Erau odată doi frați…

Mergând dinspre Chișinău spre Orhei, la un moment dat veţi străbate satul Peresecina. Dacă o luați la stânga de la șosea, ajungeți în satul Donici, iar dacă o luați spre dreapta dați de satul Miclești.

Acestea sunt fostele proprietăți ale familiei Donici. La Bezeni (azi satul Donici) locuia clucerul Dumitru Donici, care a construit acolo un superb conac. Clucerul Dumitru este tatăl fabulistului Alexandru Donici, care a crescut în acel conac, transformat astăzi în casa-muzeu „Alexandru Donici”.

IMG_6757Conacul clucerului Dumitru Donici, azi casa-muzeu „Alexandru Donici”. Poza e făcută de noi în decembrie 2013.

Dincolo, la Miclești, își avea moșia juristul Andronache Donici, fratele clucerului Dumitru. Conul Andronache construise la Miclești un conac (azi, școala din sat) și o biserică, sădise un parc și făcuse și o fântână.

Iată un reportaj frumos și util făcut de „Asfalt de Moldova” despre conacul, biserica, parcul și fântâna lui Andronache Donici din Miclești:


Casa lui Donici din Chişinău

Și, în sfârșit, câteva cuvinte despre casa lui Donici din Chișinău. Trebuie să spun că părerea că această casă ar fi aparținut conului Andonache nu este unanimă. Istoricul Gheorghe Bezviconi, de exemplu, susține că aceasta era casa lui Iordache Donici. Dar totuși în cele mai multe surse am întâlnit părerea că era casa pravilistului Andronache.

Cum spuneam, era una din cele două case cu etaj din oraș la începutul secolului XIX. Avea alături o vie şi o livadă frumoasă în care se spune că ar fi crescut tot felul de copaci, inclusiv lămâi şi portocali. După anexarea Basarabiei de către ruși în 1812, casa lui Donici (care era mai des plecat din oraș) a fost folosită de administrația rusească. Există informaţii că în această casă a fost cazat împăratul rus Alexandru I în timpul vizitei sale din Basarabia din 1818. Tot aici s-a instalat bătrânul general I. N. Inzov, responsabilul cu administrarea Basarabiei și a Novorosiei (ce alăturare cu rezonanţe geopolitice în prezent!).

În septembrie 1820, la Chişinău ajunge un funcţionar detaşat în slujba generalului Inzov, nimeni altul decât poetul A. S. Puşkin exilat în Basarabia. Iniţial, Puşkin s-a oprit la hanul negustorului Naumov, popularul „hotel” al Chişinăului de atunci (azi, casa-muzeu „A. S. Puşkin” despre care am mai scris aici), iar din martie 1821, poetul se mută în casa lui Andronache Donici, acolo unde deja locuia Inzov. Lui Puşkin i-au fost repartizate două camere, cu vedere spre grădină. În principiu, bătrânul Inzov și neastâmpăratul Pușkin se împăcau bine. Dar uneori, după ce Pușkin mai făcea câte o poznă, Inzov îl pedepsea pe poet, obligându-l să stea toată ziua în casă și luându-i cizmele ca să nu poată ieși. Aşa că moldovenii din Chișinău îl ameninţau pe Pușkin de multe ori, în glumă, cam aşa: „Vezi, cuconaş Pușcă, ai să stai iarăşi fără papuci.”

InzovCasa Donici: anii 20 ai sec. XIX şi 1873

Apoi a venit cutremurul din 14 iulie 1821, de pe urma căruia casa lui Donici a avut mult de suferit. Generalul Inzov s-a mutat în altă parte, dar Puşkin a continuat să locuiască în casa dărăpănată. A stat acolo până în primăvara sau până la începutul verii lui 1822, exersând trasul cu pistolul în perete şi în tavan.

La începutul anilor 40 ai secolului XIX, casa lui Donici încă mai exista, fiind totuşi afectată de cutremure şi de trecerea timpului. După asta, însă, începe să se degradeze de pe urma localnicilor din zonă, care se apucaseră să fure din casa abandonată ferestrele, uşile și lemnul de pe podea. În anii 50 casa deja nu mai avea acoperiş, iar la mijlocul anilor 60, rămăseseră doar zidurile. În unul din zidurile dinspre vest, se mai păstra fereastra care se spunea că fusese de la camera lui Puşkin. Iar pe balustrada scării distruse, te mai puteai căţăra în camera poetului unde pe pereţi erau tot felul de inscripţii, unele fără sens, iar altele de-a dreptul necenzurate. Apoi, la sfârşitul anilor 60 sau la începutul anilor 70, n-au rămas nici zidurile: guvernatorul Basarabiei I.E. Gangardt a ordonat demolarea clădirii, întrucât era un loc unde noaptea se adăposteau vagabonzii şi hoţii. În plus, conform lui G. Bezviconi, în popor se spunea că acel loc era bântuit de stafii.

Copy of Inzov4Casa Donici: 1854 şi 1880

62

Colina antenelor de bruiaj

După ce casa lui Donici a dispărut, pe locul ei s-a făcut un spațiu amenajat pentru dresarea cailor de armată și un grajd. Iar în secolul XX, pe locul casei au apărut antenele. Lumea spune că aceste antene erau folosite de autoritățile sovietice pentru a bruia posturile radio ostile regimului.

Am fost zilele trecute, într-o frumoasă zi de noiembrie 2014, să facem niște poze cu ce a rămas din antenele de pe colină. Vedeți pozele mai jos.

Apropo, știți cartea lui Lică Sainciuc „Colina antenelor de bruiaj”? În titlu despre această colină e vorba: Colina Pușkin, zisă și Colina Inzov sau, pe numele său uitat, Colina Donici.

10799582_10205001396612029_1235633851_n10805529_10205001406252270_2017715908_n10807125_10205001402572178_34383_n10818806_10205001407612304_1898022863_n10807090_10205001397692056_193249818_n

Anunțuri

3 comentarii la “Oamenii vechiului Chișinău. Andronache Donici

  1. Pingback: Casa-muzeu Puşkin sau „Drop your weapons!” | Tanchiștii invizibili

  2. anonim
    Martie 7, 2017

    Un material forte bun. Pot sa adaug ca casa lui Andronache Donici a fost distrusa intr-un cutremur din 1822, conform unor manuale de istorie.

    • Diandra
      Mai 22, 2017

      i think this is a good idea but i dont have a editing software at the moment i do have a camera i would love to enter but will i have to edit the video i need more inoafmotirn please.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

informatie

Această înregistrare a fost postată la Noiembrie 20, 2014 de în Arhitectura, Blog şi etichetată , , .
%d blogeri au apreciat asta: