Iertarea de „tine”

“Toţi traim sub acelasi cer dar nu toti avem acelasi orizont.” Konrad Adenauer

 

Recent am vizionat un film (Xлеб для Сталина) realizat de doi renumiţi documentalişti ruşi A. Pivovarov şi A.Parfionov (http://www.youtube.com/watch?v=XvBoWMZZufE). În film se povesteşte despre cruda perioada de colectivizare in URSS şi consecinţele acestei tragice pagini nu doar din istoria Rusiei, dar şi din istoria omenirii (aproximativ 10 milionare de oameni au fost distruşi, prin diferite metode). Cel mai interesant lucru care m-a impresionat, este faptul ca realizatorii filmului au reuşit să redea unele istorii concrete cu oameni concreţi, care te fac să simţi tot coşmarul celor întîmplate. Căci e una să vii într-un muzeu de istorie şi să citeşte pe un stand…

EX:(1937: împuşcaţi-12,000, arestaţi-41,520,deportaţi – 98,621),

…şi e cu totul alta să găseşti şi să RELATEZI şi altor, arătînd documentele respective evenimentele si modalităţile prin care se efectuau aceste „colectivizări”, şi astfel să retrăieşti sentimentele, să auzi vocile şi să simţi, pe cît e de posibil, chinurile acelor oameni…

            Am ţinut totuşi să menţionez un lucru, parcă toţi, mai mult sau mai puţin cunoaştem toate ororirile regimul comunist, suntem la curent cu cele intimplate la Katyn, în Sivaş şi multe altele, tot astfel cum cunoaştem şi despre cele întîmplate la Auschwitz, Babiy-Jar(Kiev) etc, doar ca e o mică diferenţa, nemţii au recunoscut şi au condamnat, iar în prezent nu încetează să discute despre crimele regimului nazist, infirmînd parcă conceptul că trecutul e trecut şi nu mai merită sa-l răscoleşti. Ba din contra, merită şi trebuie, atît timp cît noi nu vom încerca să înţelegem de ce şi cum s-au întîmplat anumite evenimente din istoria noastră şi nu doar, vom cădea ori de cîte ori va răsări germenele terorii în aceeaşi groapă, fie ea a comunistă, nazistă sau oricare ar fi ea (esenţa e una, chiar dacă haina e diferită). Iar proiectul de succes al Germaniei, demn de orice laudă şi respect, după părerea mea a început odată cu asumarea şi recunoaşterea greşelilor din trecut {…}

            Acum aş dori să fac o mică comparaţie cu cele ce se întîmplă pe la noi şi prin preajmă…

În anul 1943 în localitatea Ostovka de către organizaţia naţionalistă din Ucraina UPA(condusă cîndva de către Stepan Bandera) au fost ucişi 521 de oameni, inclusiv femei şi copii. La rîndul său Armia Krajowa, în data de 10 martie 1944 a deschis focul asupra localităţii Sagryn, iar în urmă atacului au fost ucişi aproximativ 600 de oameni, inclusiv femei şi copii. Este de menţionat faptul că în acea perioadă peste 50 de astfel de incidente au avut loc şi pînă nu demult oficialii de la Kiev şi Varşovia ezitau să se expună pe marginea acestor evenimente. Dar acum câţiva ani preşedinţii celor doua state, regretatul Lech Kaczyński şi preşedintele de atunci al Ucrainei, Victor Iushenko au făcut pasul decisiv, inaugurînd în 2006 un monument în localitatea Pavlokom în memoria celor ucişi.

«Прощаємо і просимо вибачення»

{…} şi dacă tot am pomenit de Germania să nu uităm faptul că anul acesta pe 8 Iulie s-au împlinit 50 de ani de la reconcilierea Franţei şi Germaniei, iar acea îmbrăţişare între  Charles de Gaulle şi Konrad Adenauer rămîne a fi un simbol al împăcării şi iertării.

 

 

 

 

 

 

 

Acestea sunt din păcate puţinele exemple de acest gen, mai în vogă sunt genurile de discuţii agresive, cu un ton de superioritate şi desconsiderare că suferinţele unora (din trecut) ar trebui pe altcineva să intereseze acum (în prezent). Turcia-Grecia(Cipru), Turcia-Armenia, Armenia – Azerbaidjan, Rusia-Polonia, Rusia-Ucraina, Rusia-……………., şi cel mai grav Rusia-Rusia. Este cred eu cel mai grav lucru pe care poţi să-l faci propriului popor, să-l minţi şi să-l manipulezi după placul tău, iar El să creadă în minciună asta, şi să găsească scuze chiar şi celor mai negre pagini din istoria Sa. Iar din păcate mulţi concetăţeni de-ai noştri confirmă acest lucru, chiar daca mulţi din ei nici nu au prins de-a binelea perioada sovietică. Mai grav este să-i auzi pe unii, inteligenţi, care s-ar presupune că citesc şi ştiu multe lucruri, argumentând grozăviile sistemului comunist cu o nonşalanţă cutremurătoare…

Din păcate din acest punct de vedere nu suntem nici ucraineni, nici polonezi, nici nemţi… Nu prea putem ierta şi nici să ne cerem scuze în momentele în care greşim, ba mai mult, găsim argumente multor vicii şi multor acţiuni pe care le facem anapoda. E adevărat, nu toţi sunt aşa şi e foarte important să nu ducem lucrurile la extreme, sunt mulţi oameni demni de a fi Oameni, şi ei sunt printre Noi, doar că parcă aş dori să-i văd şi acolo, acolo unde vocea lor ar trebui să unească şi să trezească bunăvoinţa poporului, iar pilda lor să ne fie călăuză şi exemplu demn de urmat. (…)

În loc de încheiere: „Cei slabi nu pot niciodată să ierte, iertarea este atributul celor puternici” (Mahatma Gandhi).