Stema vechiului Chişinău. Pecetea şoltuzului

Orice oraş are simboluri. Cele vechi pot fi păstrate sau date uitării. Și când îți dai seama că orașul tău le-a pierdut, încerci să născocești altele în loc sau cauți să le redescoperi pe cele vechi. Iar pentru redescoperire este nevoie de entuziasm, perseverență și răbdare.

Oraşele din vestul Europei au nişte steme care datează din evul mediu, sau chiar din perioada antică, simbolurile respective fiind puse în valoare, reprezentând o parte importantă a identităţii vizuale a acestor localităţi.

Münchner Kindl în München

Bătrânul Thomas în Tallinn

Sfântul Erik în Stockholm

Cum era în Moldova medievală

O parte din localitățile din România și Republica Moldova au preluat în stemele lor de azi imaginile de pe stemele târgurilor medievale.

Pentru că și târgurile din țările românești aveau în evul mediu steme proprii.

Apoi, târgurile îşi aveau propriile organe de conducere. Astfel, târgurile din Moldova erau conduse de un şoltuz şi 12 pârgari [1]. Un fel de primar şi consiliu local.

Spre deosebire de dregătorii care erau numiţi de domnitor şi care reprezentau domnitorul la nivel local (precum pârcălabul sau vornicul), şoltuzul şi pârgarii erau aleşi chiar de către locuitorii târgului. La alegere participau toţi orăşenii care locuiau permanent şi îşi aveau gospodăria stabilă în cuprinsul târgului, cu câteva excepții (de exemplu, robii nu aveau drept de vot) [2]. Marea majoritate a alegătorilor era formată din meşteşugari şi negustori, din rândul acestora alegându-se, de regulă, şi organele de conducere. Mandatul şoltuzului şi al pârgarilor era de 1 an, aceştia putând fi realeşi [3].

Întrucât nu s-a atestat existenţa unei primării în târgul vechi moldovenesc, adică a unei clădiri special destinate pentru şedinţele şoltuzului cu pârgarii, unii istorici susțin că întrunirile acestora aveau loc la locuinţa şoltuzului [4] (locul întrunirilor schimbându-se, deci, de la an la an, dacă şoltuzul nu era reales). Alţi istorici afirmă că locul unde se întruneau şoltuzul şi pârgarii era biserica, preotul paroh fiind cel care ţinea şi arhiva târgului [5].

Pe lângă atribuţiile de administrare a târgului pe care le aveau (printre care se numără şi întărirea tranzacţiilor dintre târgoveţi [6]), şoltuzul şi pârgarii păstrau pecetea şi catastiful (registrul) târgului.

Pecetea târgului conferea autenticitate, mai presus de numele martorilor şi semnăturile acestora, documentelor în care se consemnau vânzări sau schimburi de proprietăţi, hotărniciri sau rezultatul unor cercetări judecătoreşti [7].

Pecetea cuprindea stema târgului – o imagine de obicei în legătură cu produsul caracteristic al regiunii sau cu o împrejurare specială, locală şi avea tot timpul o inscripţie care arăta că e pecetea oraşului respectiv [8].

De exemplu:

Târgul Orhei:

Calul de pe sigiliul târgului medieval Orhei a fost preluat pe stema actuală a orașului:http://ro.wikipedia.org/wiki/Orhei#/media/File:Orhei_Stema.jpg

Târgul Botoșani:

Păunul de pe sigiliul târgului medieval Botoşani a fost preluat pe stema actuală a orașului: http://en.wikipedia.org/wiki/Boto%C8%99ani#/media/File:ROU_BT_Botosani_CoA.svg

Târgul Galați:

Cei doi peşti de pe sigiliul târgului medieval Galaţi sunt preluaţi pe stema actuală a orașului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gala%C8%9Bi#/media/File:ROU_GL_Galati_CoA.png

Cum era în Chişinăul medieval

Ştim cu toţii că prima atestare documentară a Chişinăului este un hrisov din 1436. La început menționat drept moşie, apoi drept sat, Chişinăului i-au trebuit câteva secole pentru a căpăta statutul de târg (adică oraş).

Nu s-a păstrat documentul prin care Chişinăul e ridicat la rang de târg. Totuşi, dintr-un document din 2 august 1666 rezultă că domnitorul Eustratie Dabija dăduse cu câțiva ani înainte, în perioada domniei sale, satul Visterniceni ,,târgoveţilor din Chişinău pentru ca să s mărească hotarul târgului”. Deci, domnia lui Eustratie Dabija (1661-1665) este perioada când Chișinăul este pentru prima oară numit târg, iar chişinăuienii târgoveţi.

Unii istorici susţin că anume Eustratie Dabija a fost cel care i-a conferit Chişinăului statutul de târg, alipirea Visternicenilor la Chişinău fiind făcută de domnitor tocmai în acest context.

Apropo, ştiţi cumva unde în Chişinău este strada Eustratie Dabija?

Nici eu.

Domnitorul Eustratie Dabija (1661-1665)

Şi aşa cum a ajuns târg, Chişinăul a căpătat şi atributele acestui statut, inclusiv dreptul de a avea în frunte o conducere proprie formată din şoltuz şi pârgari. Iar șoltuzul și pârgarii dețineau pecetea târgului Chișinău.

Şi acum, să trecem la subiectul principal al acestui articol: ce era reprezentat pe pecetea şoltuzului de Chişinău? Altfel spus, care este vechea stemă a Chişinăului?

Pentru a încerca un răspuns la această întrebare, va trebui să vă povestesc despre un document.

Cei 12 martori ai vânzării

Calea simplă pentru a identifica vechea stemă a Chişinăului ar fi fost să se ia vreun act emis de şoltuzul de Chişinău şi să se vadă ce e reprezentat pe sigiliul aplicat de acesta.

Din păcate, niciun act emis de şoltuzul de Chişinău nu a fost încă identificat [9].

Cu toate acestea, există acte în care şoltuzii de Chişinău sunt menţionaţi.

De exemplu, într-un document din 8 ianuarie 1671 este pomenit Căzacul şoltuzul de Chişinău. Aceasta este cea mai veche atestare a unui şoltuz de Chişinău, la mai puţin de 10 ani de la prima atestare a Chişinăului ca târg. Deci, Căzacul este unul din primii șoltuzi chișinăuieni.

În acest document din 1671 întocmit la Chişinău, Căzacul şoltuzul este unul din cei 12 martori la vânzarea de către un anume Vasile Suriceanul a părţii sale din moşia Hruşova de pe Ichel către Necoară şi fraţii acestuia.

Documentul menţionează drept martori la această vânzare 12 oameni (,,la tocmala noastră mulţi oameni s-au tâmplat anumi”), după cum urmează:

1. Gavril pârcălabul de Chişinău
2. Vasilie Stancul de Turlueşti
3. Micul, ginerele Dolocăi de Mărteneşti
4. Toader snă Doloca ot tam şe (adică tot din Mărteneşti)
5. Zota vătavul de Boşcana
6. Scridon vătavul ot Micăuţi
7. Vasile ot Negreşti
8. Andriiu ot Păşcani
9. Ion ot tam şe (adică şi el din Păşcani)
10. Aftenie ot Drăbuşeani
11. Căzacul şultuzul ot Chişănău
12. Budul ot tam (adică tot din Chişinău).

Documentul acesta din 1671 este disponibil în transcriere într-o colecţie publicată de Aurel V. Sava în 1944 [10].

După ce se menţionează locul şi data întocmirii, se specifică semnatarii documentului. Luând lista martorilor vânzării pe care i-am zis mai sus şi comparând-o cu semnatarii, descoperim că unul din martori nu a semnat actul.

Care din martori nu a semnat?

Căzacul şoltuzul n-a semnat!

În plus, în colecţia lui Sava se menţionează sub transcriere că documentul despre care vorbim are pe el şi o pecete.

,,Din legendă pare a se desprinde cuvântul Chişinău” scrie Sava, descriind pecetea. Prin ,,legendă” aici se are în vedere inscripţia de pe pecete.

Şi imaginea? Ce imagine e pe pecete? Sava scrie: ,,Pecetia mare rotundă cu tuş negru, reprezintă un…”

Dar mai bine citiţi singuri. Mai jos scanul paginilor din cartea lui Sava. Textul relevant e la mijlocul paginii 130.

,,…reprezintă un sfânt îmbrăcat în zale.”

Dacă au fost 12 martori la vânzarea care a avut loc la Chişinău, au semnat doar 11 din martori şi singurul care n-a semnat e şoltuzul, este foarte probabil ca cel de-al 12-lea martor să-şi fi certificat mărturia la vânzare prin pecete (mai ţineţi minte atribuţia şoltuzului de ,,întărire a tranzacţiilor dintre târgoveţi” de care vorbeam mai sus?).

Sava mai scrie că documentul face parte din ,,colecţia d-lui Ioan Pelivan”.

Următorul pas ar fi fost unul firesc: identificarea colecţiei lui Ioan Pelivan şi obţinerea unei copii a documentului.

Hm. Poate firesc, dar deloc simplu.

Și cine este, totuși, Ioan Pelivan?

Ioan Pelivan

Ioan (sau Ion) Pelivan a fost unul din cei mai sclipitori oameni politici basarabeni de la începutul secolului XX.

S-a născut la Răzeni (azi raionul Ialoveni) în 1876. După studiile de la Chişinău, face dreptul la Dorpat (azi Tartu, Estonia). Activează ca judecător în Basarabia, totodată adunând o bogată bibliotecă de limbă română şi organizând un cerc de intelectuali. Fondează, împreună cu alţii, primul ziar de limbă română ,,Basarabia” (1906-1907) [11].

A fost deputat în Sfatul Ţării, ba chiar a fost înaintat şi la funcţia de preşedinte al acestui for, refuzând în favoarea lui Ion Inculeţ, acesta din urmă fiind agreat de minorităţile naţionale. A făcut parte şi din Directoratul General (Guvernul) Republicii Moldoveneşti din 1917-1918, fiind ministru al justiţiei şi ministru de externe. A participat la Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920) şi Geneva (1922) pentru a susţine cauza unirii Basarabiei cu România. A fost ministru al justiţiei şi în Guvernul României (1919-1920), deputat în Parlamentul României, membru al Partidului Naţional Ţărănesc [12].

Ioan Pelivan (1876-1954)

După venirea comuniştilor la putere în România, este arestat de Securitate în 1950. Moare 4 ani mai târziu în închisoarea de la Sighet, în vârstă de 78 de ani.

Informaţii interesante despre Pelivan, precum şi imagini rare din arhive, mai găsiți aici.

Cât priveşte arhiva lui Pelivan, iată mai jos nişte informaţii din cartea ,,Ioan Pelivan. Părinte al mişcării naţionale din Basarabia” scrisă de I. Constantin, I. Negrei și G. Negru [13]:

,,Potrivit unei note a Securităţii, din 12 aprilie 1973, rezultă că, în anii 1949-1950, dându-şi seama că va fi arestat, Ioan Pelivan a stat ascuns pe la rudele sale, purtând cu el o valiză cu documente. Cu puţin înainte de arestare s-a prezentat la Arhivele Statului, unde a predat documentele pe care le mai avea spre păstrare. Funcţionarul care le-a primit, nu le-a luat în evidenţă, lăsându-le într-o cameră izolată, fiind descoperite abia în anul 1973 şi înregistrate. […] Tot înaintea arestării, Ioan Pelivan a dat unui avocat din judeţul Olt, un pachet cu documente, cu indicaţia de a le preda unui bun patriot basarabean, pentru a le păstra şi folosi la nevoie. Acesta le-a înmânat lui Nistor Popescu, notar din Drăgăşani-Vâlcea, de la care, în aprilie 1973, au fost preluate de organele de Securitate şi predate la Arhivele Statului. În anul 1964, Maria Pelivan a predat, de asemenea, unele documente şi cărţi rămase de la soţul său, Academiei R.S. România şi Institutului de Studii Istoice şi Social-Politice de pe lângă C.C. al P.C.R. […] Astăzi, toate aceste valoroase documente constituie Fondul Ioan Pelivan de la Arhivele Naţionale ale României din Bucureşti.”

Din păcate cel mai vechi document din Fondul Ioan Pelivan păstrat la Arhivele Naționale ale României este din anul 1821:

Dă clic pentru a accesa Arh._personale_si_familiale_I.pdf

Astfel, actul din 1671 cu pecetea reprezentând sfântul în zale nu e acolo.

S-o fi rătăcit în acest șir de transferuri de documente? S-o fi pierdut din cauza neglijenței funcționarilor care n-au avut diligența să inventarieze documentele la timp?

Oare se mai păstrează pe undeva sau i s-a pierdut urma pentru totdeauna?

Cât despre sfântul în zale…

Sunt câţiva sfinţi reprezentaţi de obicei în zale.

Sfântul Gheorghe apare în zale, dar în mod obișnuit este reprezentat pe cal ucigând balaurul, de care Sava nu zice nimic.

Sf. Arhanghel Mihail este şi el cu zale. Apropo, Vechiul Sobor al Chişinăului de care am mai scris aici avea hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail și Gavriil. Totuşi, în mod tradițional Arhanghelul Mihail este desenat cu aripi (iar Sava nu zice nimic de aripi).

Apoi, mai poate fi Sfântul Dumitru, care şi el poartă zale. Ştim că cel mai mare târg al Chişinăului începând cu sec. XIX se ţinea de Sf. Dumitru. Am mai scris de asta aici.

Rămâne un subiect de cercetat.

Până la urmă, partea tristă legată de istoria Chişinăului este că sunt încă foarte multe lucruri care trebuie cercetate şi descoperite.

Dar și partea bună legată de istoria Chişinăului este că sunt încă foarte multe lucruri care trebuie cercetate şi descoperite.

***************
Note:

1. Constantin C. Giurescu, Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene, Bucureşti, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1967, p. 125; Silviu Andrieş-Tabac, Promovarea identităţii municipiului Chişinău prin simbolica heraldică, în Identităţile Chişinăului. Materialele Conferinţei, 12-13 septembrie 2011, Ed. Pontos, Chişinău, 2012, p. 10; Traian-Valentin Poncea, Geneza oraşului medieval românesc extracarpatic (secolele X-XIV), Ed. Biblioteca Bucureştilor, Bucureşti, 1999, p. 252

2. C.C. Giurescu, op. cit, p. 125

3. idem

4. C.C. Giurescu, op. cit., p. 102

5. T. V. Poncea, op. cit., p. 209

6. Ioan C. Filitti, Despre vechea organizare administrativă a Principatelor Române, Imprimeriile E. Marvan, Bucureşti, 1935, p. 29

7. C.C. Giurescu, op. cit., p. 133

8. idem

9. S. Andrieș-Tabac, op. cit., p. 10

10. Aurel V. Sava, Documente privitoare la târgul și ținutul Orheiului, Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1944, p. 129-130

11. Iurie Colescnic, Generaţia Unirii, Ed. Museum, Chişinău; Fundaţia Culturală Română, Bucureşti, 2004, p. 276-278

12. idem

13. I. Constantin, I. Negrei, G. Negru, Ioan Pelivan. Părinte al mişcării naţionale din Basarabia, Ed. BIbilioteca Bucureştilor, Bucureşti, 2011, p. 230-232