Înfiinţarea ansamblului „Joc”

Astăzi aş vrea să vă spun câteva cuvinte despre ansamblul „Joc”, care pe 13 august are aniversarea înfiinţării.

Ansamblul a luat naştere în 1945, într-o Moldovă devastată de război.

Începutul a fost greu. În primii 12 ani de la înfiinţare, „Joc”-ul a schimbat 12 conducători. Niciunul din ei nu era moldovean. Dansurile ansamblului erau o aproximare superficială şi distorsionată a ceea ce ar fi trebuit să fie autenticul nostru. Costumele în care se îmbrăcau dansatorii erau străine portului tradiţional autohton, încât moldovenii care îi vedeau pe cei de la „Joc” la diferitele festivaluri se întrebau de ce origine este acea vestimentaţie care niciodată nu se regăsise pe la noi.

Şi iată că pe 10 mai 1958, printr-o Hotârâre a Ministerului Culturii, este numit cel de-al 13-lea conducător al ansamblului (director artistic şi coregraf principal). Este prezentat colectivului ansamblului de către ministrul culturii. O voce puternică şi arogantă s-a auzit atunci din rândul dansatorilor: „Мы съели не таких хореографов, а этого крестьянина-молдаванина съедим за две-три недели.” („Am mâncat şi coregrafi mai mari, iar pe acest ţăran-moldovean îl vom mânca în vreo două-trei săptămâni.”).

Ţăranul-moldovean, deşi a simţit cum acele cuvinte îi străbat inima ca o săgeată, a tăcut şi şi-a văzut de treabă.

Nou-numitul conductător al „Joc”-ului era Vladimir Curbet.

El înţelegea că, în primul rând, ansamblul trebuia reîntors la vatra horelor şi la izvoarele tradiţiilor autentice. Curbet şi echipa sa au început să colinde Moldova în lung şi-n lat, adunând peste 3500 de melodii populare, cântece, balade, legende, strigături, dansuri, modele de port tradiţional autohton. Le-au descoperit la vetrele de horă, la nunţi şi cumetrii, hramuri, clăci şi şezători.

Apoi le-au stilizat şi transpus în repertoriul „Joc”-ului: Jocul fierarilor (din Slobozia-Orhei), Bătuta şi Moldoveneasca (din Susleni-Orhei), Hangul (din Coteala-Briceni), Poama (din Lozova-Călăraşi), Ţărăneasca (din Larga-Briceni), Hora Mare (din Slobozia Mare-Vulcăneşti), Hora drăgaicelor (din Manta-Cahul), Mărunţica (din Brânza-Cahul), Tropoţica (din Boian-Cernăuţi), suita Ţigăneasca (din Soroca) etc. În total, peste 80 de dansuri populare au fost şlefuite şi perfecţionate.

Vladimir Curbet la repetiţii

Din păcate, era o perioadă dificilă pentru folclorul autohton.

În acest context, se manifesta din plin ipocrizia regimului sovietic. Pe de o parte, oficial, statul se preocupa şi promova, de faţadă, tradiţiile popoarelor unionale. Pe de altă parte, în mod discret, acestea erau constant sabotate sau chiar interzise. Se ducea o muncă sistematică pentru a reduce tezaurul nostru folcloric, păstrându-se, de ochii lumii, câteva elemente (şi acelea, deseori, denaturate din necunoaştere sau rea-voinţă) afişate cu ostentaţie la capitolul „noi promovăm folclorul”.

Au fost în permanenţă descurajate tradiţionalele hore cu lăutari, iar locurile cu bătătură unde se dansau jocurile strămoşeşti erau arate. Acelaşi tratament l-au avut şi serbările şi ritualurile tradiţionale Rusaliile, Sânzienele, Caloianul, Paparudele, Căluşarii. Nu mai vorbim de ritualurile de botez şi cununie.

În plus, la Casa republicană de creaţie se ducea o luptă ascunsă împotriva culturii naţionale. Vladimir Curbet îţi aminteşte că anume în acea incintă, într-o noapte din anii 70 ai secolului XX au fost arse notele şi textele a peste zece mii de cântece populare, doine, balade, legende, tot atunci fiind nimicită descrierea jocurilor populare hiaduceşti, bătrâneşti, căluşăreşti, a horelor şi sârbelor de o rară frumuseţe care se păstrau acolo. Nimeni nu a fost pedepsit pentru acea fărădelege.

Au fost cazuri când şefii de la Chişinău nu permiteau includerea în repertoriul ansamblului „Joc” dansuri ca Răzăşeasca, Nunta, Căluşarii. Doar intervenţia de la Moscova a unora mai destupaţi la minte reducea acel exces de zel al mai-marilor de la Chişinău.

În acea perioadă, prim-secretarul Bodiul scria o pagină în „Sovietskaia Moldavia” condamnând ritualul nunţii moldoveneşti, considerându-l o modalitate de a masca specula. Ansamblul „Joc” atunci chiar se afla în curs de montare scenică a acelui ritual.

Ofensiva constantă a autorităţilor contra tradiţiilor noastre a dat, din păcate, roade. Vladimir Curbet povesteşte că atunci când please în 1953 din Susleni, localitatea sa de baştină, la hora din sat se jucau 21 de dansuri, printre care Hora, Bătuta, Sârba, Sărba în trei ciocane, Cărăşelul, Brâuleţul, Raţa, Coasa, Cârligul, Busuiocul. Într-un interviu din 1995, Curbet zicea că din cele 21 nu se mai joacă decât 3. Din nefericire, nici moldovenii nu au dat dovadă de o prea mare îndârjire în a se opune la dispariţia acestor datini.

Până la urmă, o tradiție nu e ca o clădire, pe care, dacă se dărâmă, o poţi ridica din nou pe acelaşi loc aşa cum a fost. O tradiţie dacă dispare, n-o mai restabileşti. Sau dacă o restabileşti, e nevoie de un efort extraordinar şi de o voinţă colectivă (capitol la care suntem restanţieri).

Câteva cuvinte despre criticile aduse celor din „Joc”. S-a vorbit că dansurile lor sunt excesiv de stilizate. Că de fapt la ţară nu se dansează aşa. Curbet s-a apărat mereu spunând că ceea ce face „Joc” nu este folclor, ci doar inspirat din folclor (chiar dacă s-au respectat canoanele necesare). Dansul poate fi autentic întru totul doar în localitatea unde a luat naştere. Aducând dansul pe scenă, acesta deja suferă anumite modificări. Fără o prelucrare, dansul atât de profund când este jucat la vatra satului ar părea fără suflet şi rece pe scenă.

Cred că este un aspect important. Nu putem afirma că la noi în Moldova s-au păstrat anumite tradiţii, dacă acestea sunt practicate exclusiv în sălile de concerte, de artiști profesionişti. Haideţi să mergem prin ţară să găsim în ce sate se mai cântă doine, unde se mai învârt hore şi unde se mai joacă dansul Căluşarilor. Abia atunci vom putea spune că aceste tradiţii sunt cu adevărat păstrate.

Despre tanchistii

There are many of us :)

Vezi toate articolele lui tanchistii →