Ziua în care Dansul Căluşarilor a fost înscris în Patrimoniul UNESCO

25 noiembrie – Ziua în care Dansul Căluşarilor a fost înscris în Patrimoniul UNESCO

Pe 25 noiembrie 2005, Dansul Căluşului a fost inclus în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitătiii UNESCO, în urma depunerii dosarului de solicitare de către România în anul 2002.

Deşi cea mai veche melodie pentru acest dans este atestată abia în secolul XVII, ritualul este cu mult mai vechi, derivând probabil din practicile antice privind purificarea şi fertilitatea ale strămoşilor noştri.

Dansul căluşului e atestat şi de Dimitrie Cantemir, care în „Descrierea Moldovei” spune despre căluşari, între altele: „Căci ei au peste o sută de jocuri felurite şi câteva aşa de meşteşugite, încât cei ce joacă parcă nici nu ating pământul şi parcă zboară în văzduh.”

Ritualul Căluşului cuprinde o serie de jocuri, cântece, strigători şi dansuri, interpretate de grupuri de dansatori bărbaţi (căluşari), în număr impar.

Căluşarii au o îmbrăcăminte caracteristică: pălărie cu panglici, bastoane, ciucuri şi zurgălăi la picioare, betele aşezate cruciş peste cămaşă.

În cadrul cetei, există anumite persoane cu un rol deosebit:

vătaful – este conducătorul căluşarilor, el coordonează întregul ritual;

mutul (sau nebunul) – este considerat a avea puteri supranaturale de vindecare; în timpul ritualului nu are voie să vorbească; în schimb, poate să-şi facă de cap pe durata dansului, să ia în derâdere căluşarii care nu execută bine mişcările, să interacţioneze cu spectatorii; uneori poartă mască;

stegarul – cel care poartă steagul cetei de căluşari

Căluşarii execută dansul ritual în perioada Rusaliilor.

În tradiţia populară, rusaliile (numite şi iele) sunt nişte creaturi malefice care au înfăţişarea de fete tinere şi frumoase, ce apar noaptea şi vrăjesc bărbaţii prin cântecul şi dansul lor, lăsându-i bolnavi. Rusaliile/ielele pot să îmbolnăvească oameni şi pentru că aceştia au lucrat în zile interzise sau pentru că le-au supărat în vreun alt fel.

De exemplu, Camil Petrescu, în piesa „Jocul ielelor”, le descrie astfel: „Trece flăcăul prin pădure, aude o muzică nepământească şi vede în luminiş, în lumina lunii, ielele goale şi despletite, jucând hora. Rămâne înmărmurit, pironit pământului, cu ochii la ele. Ele dispar şi el rămâne neom. Ori cu faţa strâmbă, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pământ. Aşa sunt ielele… pedepsesc… Nu le place să fie văzute goale de muritori.”

Rolul căluşarilor este de a preveni acţiunea negativă a ielelor, precum şi de a-i vindeca pe cei afectaţi de aceste creaturi (cei „luaţi din căluş”).

Astfel, în timpul dansului, unul dintre căluşari, desemnat de vătaf, vine în mijlocul dansatorilor şi începe să execute anumite mişcări, simulând boala. În acest fel, el se face că o preia de la cel bolnav. În final, căluşarul respectiv este descântat şi îşi revine.

Celebrul ansamblu de dansuri populare „Joc” are în repertoriul său dansul căluşarilor.

În secvenţa video de mai jos cu virtuozii dansului de la „Joc”, puteţi vedea, începând cu minutul 2:09, scena în care căluşarul simulează boala, fiind ulterior vindecat:

Şi ca să oferim încă o mostră de virtuozitate în dans, mai postăm o variantă video din arhivele televiziunii, disponibilă pe youtube cu titlul „Căluşul, possibly the fastest folk dance in the world”.

Savuraţi!

Despre tanchistii

There are many of us :)

Vezi toate articolele lui tanchistii →