O istorie (interbelică) de Crăciun

Mi-a povestit-o mama. Ei i-a povestit-o bunica, care a aflat-o de la mama ei, adica strabunica-mea. E istoria ei, despre care imi pare atat de rau ca nu pot afla mai multe detalii, pentru ca nici bunica, nici strabunica nu mai sunt in viata.

Se intampla in perioada interbelica. Basarabia era de putini ani in componenta Romaniei Mari. Cu cativa ani mai devreme, pe la sfarsit de razboi, Ifteni, tanar in floare, proaspat casatorit cu o sateanca zglobie cu bujori in obraji, e luat la razboi.

Ioana, sotie-sa, ramane acasa, femeie singura, cu burta la gura. Naste o fata si asteapta vesti. Asa cum probabil asteaptau toate femeile ramase singure din satul ei. Si e norocoasa tare, pentru ca intr-un decembie geros, cu zapezi cat gardul primeste o scrisoare de tare de departe. Ioana nu stia a citi, asa ca a fugit intr-un suflet la “pisari”, omul la care ajungeau toti satenii nestiutori de carte, care vroiau sa trimita o slova sau sa citeasca misivile pe care le primeau.

A inteles imediat ca era de la Ifteni si a plans de bucurie. Daca scria inseamna ca traia si mai mare bucurie nu era. Ifteni trimitea scrisoare din Austria, dintr-o inchisoare, era ostatic de razboi. Ii scrie ca e sanatos si ca e in conditii bune. Ii da adresa inchisorii si o indeamna cumva, daca poate, daca vrea, sa vina sa-l vada. Iar Ioana, femeie curajoasa nici nu sta pe ganduri. Ea nu stie unde e Austria asta, nici nu si-o imagineaza, nu stie ce limba impartasesc oamenii de-acolo, ea nu stie a citi si a scrie, dar isi ia copilul de tzatza in cojoc, pune scrisoare scumpa la piept si se duce la gara din Marculesti.

E incredibil si de necrezut cum aceasta femeie schimba trenuri prin orase necunoscute si gari infrigurate, face un drum de 3 saptamani cu un copil in brate si ajunge din satul ei moldovenesc in Austria. Iar de-acolo, in orasul in care era inchisoarea si aratand la oamenii de pe strada scrisoarea, tinand degetul pe randurile unde era scrisa adresa, ajunge la sotul ei si se intalnesc, in sfarsit, dupa o lunga despartire si o nesperata reintalnire. Era 25 decembrie.

Mai tarziu, intoarsa acasa in satul ei, cu copilul sanatos (sora mai mare a bunicii mele!) ea povesteste satenilor peripetiile si impresiile ei. Avea impresii cu duiumul, femeie calatorita prin Europa. Dar cel mai tare era uimita ca pe 25 decembrie, atunci cand a innoptat la un han din Austria a aflat ca ei sarbatoresc Craciunul, iar toata lumea ii ura Craciun Fericit! Pai, cum sa fie Craciunul in lumea ceea europeneasca in alta zi decat il stie ea si satul ei din stramosi?

Ifteni s-a intors peste doi ani acasa, au mai facut 4 copii, au ridicat o gospodarie, au taiat porcul si au sarbatorit Craciunul pe 7 ianuarie pana la sfarsitul vietii. Din cei 4 copii insa, sora mai mare a bunicii tinea Craciunul pe 25. Lucrul asta nu era capat de tara pentru niciun membru al familiei. O sora facea Craciunul pe 25 decembrie, altele pe 7 ianuarie. Mergeau in vizite unele la altele, se colindau si asezau mese bogate. Asa am aflat de la mama. Iar ei i-a povestit bunica.

P.S. O mica incursiune in istorie, aflata de la un satean din partile Straseniului, intr-o zi de Craciun pe vechi. Se pare ca schimbarea administratiei in 1918 pentru bucata asta de pamant, aflata de peste un secol sub dominatia imperiului tarist a insemnat si incercarea de a introduce incepand din 1919 calendarul Gregorian, dupa care sarbatorile se mutau la alte date. Craciunul astfel, trecea de pe 7 ianuarie pe 25 decembrie. Oamenii insa, deprinsi din bunei si strabunei cu alta ordine a lucrurilor, cu biserici care tineau slujbe la alte dati, nu se puteau da usor cu aceasta schimbare, asa ca tineau postul pana dupa Revelion si adunau familia la masa de sarbatoare tot pe vechi. Iar pentru a impune ordinea, incepand de prin anii `30, un jandarm de la postul judetean mergea pe 25 decembrie pe la casele oamenilor, sa verifice daca au masa de frupt, adica daca oamenii fac Craciunul pe nou. Iar oamenii, ramanand incapatanati traditiei cunoscute, dadeau totusi ascultare legii si faceau masa cu racituri si friptura de care insa nu se atingeau pentru ca era post! O faceau doar de ochii jandarmului.