Casele vechiului Chişinău. Casa Mani-Jelescu (Bulgaru)

Acum câţiva ani, un prieten chişinăuian stabilit în Germania îmi arăta, într-un pitoresc orăşel nemţesc, o clădire construită în secolul XIV, foarte bine întreţinută şi locuită. ,,Noi avem aşa ceva în Chişinău?”, m-a întrebat el uşor ironic. Eu deja mă pregăteam să deschid gura pentru a-i zice de turci şi tătari, de războaiele duse de strămoşi în timp ce alţii în vest aveau timp de artă, de numărul de ori în care Chişinăul fusese ars de invadatori…

Dar mi-am dat seama că întrebarea prietenului meu se referea nu atât la ceea ce a fost distrus din cauze mai presus de puterile chişinăuienilor, ci la ceea ce chişinăuienii înşişi au distrus, sau au lăsat să se distrugă, sau n-au avut grijă să păstreze. Iar pentru asta n-am avut un răspuns.

****

Cunoaştem că cea mai veche clădire care s-a păstrat în Chişinău este biserica Măzărache. Aceasta datează din 1752. Este adevărat că mai e şi biserica din Hirişeni ridicată la 1642 care a fost strămutată la Chişinău şi de care noi am mai scris aici.

Dar cum rămâne cu arhitectura laică? Unde-s vechile case de locuit? Oare nu avem nimic mai vechi de secolul XIX ?

Un răspuns simplu ar fi că nu. Dar dacă facem nişte nuanţări, ar mai fi ceva de găsit.

Un astfel de caz nuanţat este cel al Casei Mani-Jelescu, numită şi Casa Bulgaru.

Casa Mani-Jelescu, imagine din 1900.

Se găsea (sau se găseşte, depinde cum vreţi să spuneţi) la intersecţia străzilor Cojocarilor şi Alexandru Hâjdeu.

Casa a fost construită pe la 1780.

În 1837 a fost cumpărată de un anume domn Jelescu. Nepoata sa, Ana Jelescu, care a moştenit casa, s-a căsătorit în 1890 cu Gheorghe P. Mani. De aici şi numele de Casa Mani-Jelescu. Soţii Mani-Jelescu au decedat în 1918, răpuşi de gripa spaniolă. Fiica lor, Maria Mani-Jelescu (1892-1978) a moştenit casa. Având în vedere că Maria Mani-Jelescu s-a căsătorit cu Teodor N. Bulgaru, casa se mai numea şi Casa Bulgaru.

Casa Mani-Jelescu. Imagine de la 1920 din spatele casei.

Şi acum să trecem la descrierea casei. Potrivit comentariilor dlui Lică Sainciuc inserate în cartea I. Halippa ,,Chişinăul pe vremea lui Puşkin” (pag. 37), ,,Casa e alcătuită din trei clădiri de o vechime diferită: blocul 1, 2, şi 3. Astăzi se păstrează doar parţial şi este în pericol de dispariţie totală. Cel mai vechi este blocul 1, care avea două nivele (nivelul doi este azi distrus) şi este zidită pe la 1780. Făcută conform normelor urbanistice româneşti medievale: primul nivel de piatră, care servea de depozit, iar al doilea din carcasă de lemn, pereţii umpluţi cu nuiele unse cu lut, astfel partea locuită fiind rezistentă la cutremure, dar vulnerabilă la incendii. Urmează blocul 2, care păstra şi el stilul moldovenesc de arhitectură urbană. Blocul 3 este ridicat la 1890, în întregime din piatră conform modei noi, şi se păstrează integral.”

Cele 3 blocuri ale Casei Mani-Jelescu

Deci, am putea spune că această Casă Mani-Jelescu încă există, nu?

Da. Doar că şi-a pierdut  personalitatea şi farmecul de altă dată.

Priviţi mai jos cum arată în prezent (mai exact, în 2012, când am făcut poza):

Construcţia cu poarta pe care scrie 22, de lângă ,,Ferestre Favorit Super Preţ”, e ceea ce a mai rămas din Casa Mani-Jelescu. E vroba de o parte din blocul 3 pomenit mai sus. La stânga e str. A. Hâjdeu, la dreapta e str. Cojocarilor.

De ce şi cum a ajuns în starea de astăzi, nu vă pot spune. Dar cert este că în primul sfert de veac XX, clădirea încă era în stare foarte bună.

O fi avut de suferit de pe urma cutremurului din 1940 şi de pe urma războiului al doilea mondial? Or fi demantelat-o sovieticii, considerând-o prea burgheză? Sau este vorba, din nou, de nepăsare şi abandon?

Totuşi, domnul Lică Sainciuc afirmă că este posibilă o reconstrucţie a Casei Mani-Jelescu. Schiţa de mai jos îi aparţine dumnealui.

Vă daţi seama ce bijuterie a pierdut oraşul? Şi ce bijuterie am recăpăta odată cu reconstrucţia casei?

Dacă nu e posibilă reconstrucţia pe locul iniţial, măcar în Muzeul Satului de lângă Chişinău ar putea să fie restabilită, acolo unde deja este biserica din Hirişeni.

Să ne gândim puţin. Prima atestare documentară a Chişinăului e din 1436. Iar primele clădiri laice din oraş care s-au păstrat şi care nu sunt ruine (aşa cum este Casa Mani-Jelescu) datează din secolul XIX.

Între secolul XV şi secolul XIX este o prăpastie de 4 secole care se cască şi mai tare. În curând o sa vorbim de un hău de 5 secole, pentru că n-o să ne mai rămână nici clădiri din secolul XIX. Unde este continuitatea Chişinăului? Ce stim noi despre casele Chişinăului vechi? Ce punţi există care să ne lege de chişinăuienii de dinainte de secolul XIX? Foarte puţine. Şi din păcate nu căutăm să le păstrăm nici pe cele pe care le avem.

O refacere a Casei Mani-Jelescu ar crea o atracţie turistică într-o zonă a oraşului prea puţin vizitată de turişti, mai ales că adevăratul centru istoric al Chişinăului e acolo, în oraşul de jos, lângă bisericile Măzărache şi Armenească. În plus, ar da o cu totul altfel de imagine pentru chişinăuianul de dinainte de anexarea Basarabiei la Imperiul Rus. Impresionanta casă Mani-Jelescu ar fi un contraargument bun la tema cu ,,înainte să vină ruşii, moldovenii trăiau în copaci”.

Şi, în definitiv, orice întoarcere la tradiţie şi reconstrucţie de autentic sunt bune. Iar Casa Mani-Jelescu înseamnă tradiţie şi autentic.