Tanchiștii invizibili

Aprilie 1940 – ia românească pictată de Matisse

Blouse roumaine copy

În aprilie 1940, în hotelul ,,Regina” din Nisa, Henri Matisse termina de pictat „La blouse roumaine”. Pictorul lucra la acest tablou din noiembrie 1939.
Ca inspiraţie i-a servit colecţia de ii româneşti care i-a fost făcută cadou de pictorul Theodor Pallady.
Tabloul se păstrează la Paris, în Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centrul Pompidou.
Pe lângă „La blouse roumaine”, Matisse mai are şi alte câteva tablouri în care este reprezentată ia românească.
Tablourile lui Matisse cu ia românească aveau să-l inspire patruzeci de ani mai târziu pe creatorul de modă Yves Saint Laurent, acesta dedicând iei colecţia sa de toamnă-iarnă haute couture 1981, prezentată la Paris.
Didier Grumbach, decan la Institutul Francez de Modă, a vorbit astfel despre acea colecţie a lui Saint Laurent: „A fost, în mod clar, o poveste de dragoste. Când a decis să facă o colecţie „românească”, a fost cu totul neaşteptat. La vremea aceea locuia în Marrakesh, dar a fost oricum o dorinţă reală. S-a inspirat din ceva ce îi plăcea extrem de mult.”
Nu vi se pare drăguţ?
Celebrul Yves Saint Laurent şi-a îmbrăcat supermodele în portul tradiţional din satele noastre de pe vremuri!
Ceea ce pentru unii de pe la noi pare învechit şi primitiv a fost folosit de Saint Laurent pentru o colecţie de modă haute couture!Image

Acea colecţie de haine din 1981 a fost expusă ulterior în numeroase muzee din lume.
În 2009, la un an de la moartea lui Yves Saint Laurent, colecţia a ajuns şi la Bucureşti pentru două luni (28 mai 2009 – 26 iulie 2009).
Ia a mai fost folosită ulterior şi de alţi creatori de modă, precum Jean-Paul Gaultier, Oscar de la Renta sau Tom Ford.
De exemplu, vedeţi mai jos coperta revistei „Vogue” din martie 2012, unde Adele poartă o ie din colecţia din acel an a lui Tom Ford.

adele-vogue-mar-2012-ie-romaneasca-tom-ford-720x844

Cum mai este promovată ia în Republica Moldova şi România în ultima vreme?
De exemplu, anul trecut în august la Chişinău a avut prima ediţie a Festivalului Iei.
O altă intenţie lăudabilă este cea de a institui ziua de 24 iunie drept Ziua Universală a Iei.
De ce 24 iunie? Pentru că în acea zi e sărbătoarea Sânzienelor, iar potrivit unor tradiţii populare vechi, aceste creaturi bune, vesele şi iubitoare purtau ii.
S-a creat şi un grup pe Facebook în această privinţă:

https://www.facebook.com/groups/492306247475008/

Iniţiatorii propun următoarele: „Ce trebuie să facem este foarte simplu. În această zi fiecare ne vom îmbrăca într-o ie, ne vom fotografia şi vom posta imaginea ca poză de profil pe Facebook sau în orice altă reţea socială. Nu contează dacă ia pe care o purtăm este moştenită de la bunici şi străbunici sau este adaptată modern de un designer. Important este să fie albă. Nu contează dacă vă aflaţi în România, dacă sunteţi românce în străinătate sau doar fane ale feminităţii româneşti. Important e să o purtaţi cu drag. Astfel vom îmbrăca pentru o zi toată planeta în ie şi, pentru a-i vedea efectul şi răspândirea pe mapamond, ne-am gândit să realizăm o aplicaţie web şi mobilă, unde vor fi colectate toate aceste fotografii cu fete şi femei în ii.”

Nu în ultimul rând, doamna Ioana Corduneanu, administratorul paginii Semne Cusute, s-a oferit să reconstituie 40 de modele de ii vechi de pe teritoriul Republicii Moldova. De ce să reconstituie? Pentru că sursele sunt vechi, înceţoşate şi incomplete.

Doamna Corduneanu lucrează la acest proiect în colaborare cu Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău, care va avea o prezentare a modelelor obţinute la sfârşitul lunii mai a acestui an.

La cât mai multe asemenea iniţiative!

Despre tanchistii

2 comentarii la “Aprilie 1940 – ia românească pictată de Matisse

  1. Pingback: Aprilie 1940 – ia românească pictată de Matisse | BLOGPOST.timpul.md

  2. Pingback: Daca inima ta s-ar imbraca intr-o haina | Tanchiștii invizibili

Lasă un comentariu

informatie

Această înregistrare a fost postată la aprilie 25, 2013 de în Calendarul din Tanc şi etichetată , , , , , , , , .