Înfiinţarea şcolii domneşti din Chişinău (mai 1803)

„Până la venirea ruşilor în 1812, Chişinăul era un sat.”

Aţi auzit fraza asta, nu?

Şi eu am auzit-o.

Şi o perioadă chiar am crezut-o.

Curios lucru, când întreabă cineva de trecutul Chişinăului, cel mai des se răspunde cu informaţii de după 1812. Este mai comod, într-un fel. Informaţii sunt mai multe după 1812, de la un moment încolo ai şi poze, iar mai aproape de timpurile noastre ai şi filmuleţe.

Deja este o banalitate să se înceapă povestirea despre Chişinău cu prima atestare din 1436, iar apoi, rapid, să se sară la perioada de după 1812, când Chişinăul, devenit centru de gubernie rusească, abundă în informaţii despre oameni, locuri şi evenimente.

De parcă între 1436 şi 1812 nu s-ar fi întâmplat nimic. De parcă în acea perioadă n-ar fi trăit oameni în Chişinău.

Gândiţi-vă că din Chişinăul de până la 1812 azi n-au mai rămas decât foarte puţine urme. Şi cum ar fi arătat oraşul nostru, dacă s-ar fi păstrat acel centru istoric medieval, ca în alte oraşe europene! Problema şi mai mare este că de asta nu-i pasă aproape nimănui (avem probleme mai stringente, vorba ceea).

Dar totuşi cum era acel Chişinău de până la 1812? Era într-adevăr doar un sat? Chiar n-am fost noi în stare să ne organizăm urban şi să ne civilizăm singuri şi a trebuit să vină cineva din afară pentru a ne aduce apa şi săpunul (cum pretind unii)?

Ei bine, s-ar putea să fiţi surprinşi.

Chişinăul începând cu a doua jumătate a secolului XVII era un târg în toată regula. Era un veritabil oraş medieval, cu administraţie proprie, cu funcţionari specifici, cu un negoţ intens şi cu bresle meşteşugăreşti.

Şi nu în ultimul rând, în Chişinău erau şi instituţii de învăţământ. Da, da, în acel „sat” de neciopliţi, iată că erau şi şcoli!

Tocmai despre şcolile Chişinăului vechi aş vrea să povestesc.

Dar mai ales despre şcoala domnească înfiinţată de domnitorul Moldovei Alexandru Moruzi, cel din imaginea de mai sus, la Chişinău în mai 1803 (iar în această lună se împlinesc 210 ani de atunci).

Este interesant că nu orice oraş din Moldova avea o şcoală domnească, adică o şcoală finanţată din visteria statului. Domnitorul Moruzi înfiinţează, în mai 1803, pe lângă existenta deja şcoală domnească de la Iaşi, alte şcoli de acest gen în Focşani, Bârlad, Galaţi şi Chişinău.

Chişinăul era, deci, într-un club select.

Au fost date două cărţi domneşti, una pe 24 mai, iar cealaltă pe 28 mai 1803, pentru organizarea şcolii din Chişinău.

Pentru şcoala domnească din Chişinău, epitropi (adică responsabili ai şcolii) au fost numiţi 2 boieri şi 2 negustori. Epitropi boieri au fost desemnaţi Manolache Donici, biv vel spătar (care a fost şi serdar de Orhei şi Lăpuşna), şi Simion biv vel jitnicer, iar epitropi negustori, Gheorghe Ţigara şi Gheorghe Mileli.

Şcoala avea doi dascăli, unul de greacă şi altul de română („moldovenească”, zice textul). Cel de limbă română trebuia să fie bun scriitor şi cântăreţ, ca ucenicii să poată deprinde aceste însuşiri. Dascălii erau scutiţi de bir şi de orice alte dări. Leafa celor doi dascăli a fost stabilită la 750 lei, ce se plătea la fiecare jumătate de an din venitul şcolilor. În cazul în care şcoala nu dispunea de destui bani pentru leafă, diferenţa era suplinită de orăşenii care aveau copii la şcoala respectivă.

Epitropii şcolii, între alte atribuţii, trebuiau să vină la şcoală în prima zi a fiecărei luni pentru a verifica activitatea dascălilor. În cazul în care se constatau încălcări din partea dascălilor, epitropii şcolii din Chişinău raportau acest lucru epitropilor obşteşti de la Iaşi, aceştia din urmă putând să dea afară dascălii şi să pună alţii în loc, precum şi putând să judece dascălii, în locul serdarilor de Orhei.

O prevedere interesantă este şi asta: „Biblioticariul nu este volnic a scoate din şcoală vreo carte din bibliotecă fără ţidula epitropilor şi fără sinet de la acel ce va lua carte, căci de se va pierde vreo carte el va răspunde.”

Trebuie de spus că şcoala domnească înfiinţată de domnitorul Alexandru Moruzi nu era prima şi nu era singura şcoală din Chişinău. Până atunci se mai înfiinţaseră şcoli pe lângă bisericile din oraş. De exemplu, în anul 1800, biserica Mazarache (o ştiţi, cea de pe malul Bâcului, de lângă „Apă-Canal”) punea la dispoziţie o casă pentru „ţârcovnicul Vasile”, pentru ca acesta să instruiască acolo copiii din partea locului. Puţin mai târziu, biserica Mazarache a construit o nouă casă pentru şcoală cu un dascăl numit de Mitropolie. Iar la începutul secolului XIX la Chişinău s-a înfiinţat şi o şcoală grecească, pentru copii de boieri şi negustori.

Biserica Mazarache din Chişinău

În documentele de la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX apar numele mai multor dascăli chişinăuieni, care învăţau copiii să scrie, să citească şi să cânte și care primeau leafă din fondurile Mitropoliei Moldovei, de la bisericile din partea locului sau de la părinţii şcolarilor.

Unul din aceşti dascăli cu activitate bogată în acea perioadă este Ştefan de la Mănăstirea Putna, care în 1790 este menţionat la Chişinău, instruind copiii, fiind invitat în acest scop de negustorul chişinăuian Donie. Acelaşi negustor Donie i-a comandat dascălului Ştefan o copie a romanului popular „Alexandria”, pe care dascălul a transcris-o pe cheltuiala negustorului respectiv. Tot dascălul Ştefan a cumpărat în 1795 un „Slujebnic” editat la Iaşi în 1794 şi l-a dăruit bisericii Sf. Ilie din Chişinău.

Despre faptul că în Chişinăul secolului XVIII erau oameni cu carte, în bună măsură datorită existenţei unor şcoli în oraş, ne sugerează şi un acord din 12 decembrie 1797 încheiat de Mănăstirea Galata din Iaşi cu negustorii chişinăuieni. Din cei 33 de negustori moldoveni care sunt menţionaţi în acest document, numai doi n-au ştiut să semneze şi au „pus degetul”. În schimb, ceilalţi care au semnat au şi adăugat la semnătură câteva cuvinte, semn că aveau ştiinţă de carte (de exemplu, „eu Vas(i)li m-am inscălit adeveru cum s-au rupt”).

Cât despre şcoala domnească din Chişinău, prima oară o asemenea iniţiativă este pomenită într-un hrisov din 1766 al domnitorului Moldovei Grigore Ghica, Chişinăul fiind menţionat printre 23 de localităţi în care urmau să se deschidă asemenea şcoli domneşti. Totuşi, nu există informaţii certe că intenţia lui Grigore Ghica s-a realizat la Chişinău.

Abia şcoala domnească din 1803 este sigură ca existenţă. Totuşi, aceasta a funcţionat destul de puţin. Dacă în 1805 încă era în funcţiune, aşa cum rezultă dintr-o carte domnească, şcoala şi-a încetat activitatea peste un timp, probabil din cauza greutăţilor cauzate de războiul ruso-turc din 1806-1812. Astfel, în 1810 era finanţată din visteria statului doar şcoala din Iaşi.

Vorbind despre meritele deschiderii şcolii domneşti în Chişinău, acestea aparţin nu numai domnitorului Alexandru Moruzi, ci și mitropolitului Veniamin Costache (1768-1846).

Mitropolitul Veniamin Costache

Veniamin Costache, care a fost mitropolit al Moldovei, cu intermitenţe, între 1803-1842 şi în câteva rânduri chiar locţiitor domnesc („caimacam”) a reuşit, într-un răstimp destul de scurt de 3-4 ani până la declanşarea războiului ruso-turc din 1806-1812, să sprijine deschiderea de şcoli în mai multe oraşe ale Moldovei, înfiinţarea de tipografii, finanţarea acestor instituţii şi trimiterea la studii în străinătate a tinerilor capabili (unul din aceştia fiind Gheorghe Asachi). Vă rog să observaţi că actele de înfiinţare ale şcolilor domneşti au fost emise de domnitorul Alexandru Moruzi la doar două luni după înscăunarea lui Veniamin Costache în 1803.

Acest mitropolit, mare sprijinitor al culturii, a locuit o perioadă şi la Chişinău. Se întâmpla pe la 1821, când din cauza răscoalei Eteriei, Veniamin Costache s-a refugiat pentru o vreme în Basarabia.

Chiar dacă şcoala domnească de la Chişinău înfiinţată în 1803 a funcţionat puţin timp, impactul ei a fost de o durată mai lungă, persistând chiar şi după 1812. Mai mult, activitatea de promovare a învăţământului desfăşurată de mitropolia Basarabiei după 1812 trebuie pusă în legătură cu ceea ce s-a făcut în acest domeniu până la anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către Rusia. O dovadă în acest sens este scrisoarea din 1815 de la „toţi negustorii şi alţi locuitori din Chişinău” adresată mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, cu rugămintea de a deschide o şcoală după modelul celei domneşti pe care ei o avuseseră în Chişinău până la războiul ruso-turc, voind, aşa cum spune scrisoarea „a să trage iarăşi întru aceea veche rânduială ce să urma.”

Acei chşinăuieni căutau să urmeze vechea rânduială, cerând înfiinţarea de şcoli. Chişinăuienii de azi ce caută?

****

Având în vedere natura deosebită a textului, voi reproduce mai jos câteva fragmente din partea introductivă a actului domnesc din 24 mai 1803 de înființare a școlilor:

„Nici zidiuri tari, nici bogăţie cu scumpe desfătări poate face bine păzit şi fericit pe un oraş, căci cetăţile şi prin meşterşugire şi prin vânzare se pot lua, şi tunuri slobozindu-se le pot sfărma într-o clipală de ochi aprinzându-le iar bogăţia nu numai că nu foloseşte pe oraşul care o are, ce încă de multe ori îl aduce la cea mai deznădăjduită stare […].

Ce dar întru adevăr fericit oraş este, nu acela ce se întăreşte cu zidiri ca a Semiramisei, nici acel care cu o sută de porţi are atăte lucruri, căt merge la Orhomenos, ce acel care întovărăşit fiind cu învăţătura şi împreună locuind, dobândeşte cele mai bune ştiinţe, căci aceste învăţând a înţelege, şi bine a socoti cele mai de folos la adunarea oamenilor, naşte în oraş dreptate şi bărbăţie, […] căci tot omul fără învăţătură şi fără cuvântare dăndu-să cu totul patimilor, se face mai sălbatic de cât toate fiarăle, iar cel cu învăţătură, une ori slobozind, şi alte ori înfrânând patimile sale le pune la buna orânduială şi în lucrare spre bine în vreme bine cuviincioasă; […]

Drept aceea şi noi din copilărie iubind învăţătura, şi foarte agiutănd toate lucrurile ce sunt spre întemeierea sa, fiind că din tot cugetul iubim fericirea supuşilor noştri, şi pe dânşii îi videm că cu filotimie să trag spre dânsa. – Îndată ce ne am suit în scaunul domniei acestei ţeri a Moldovei, şi toate caută spre paza şi adăogirea ei, cu bună socoteală luându-le sama, hotărâm şi rânduim:

1.Pe lângă şcoala ce este în Iaşi, încă alte patru şcoale de limba Elinească şi Moldovinească, adecă la târgul Focşani, i Bârlad, i Galaţi şi Chişinău […].”

Despre tanchistii

There are many of us :)

Vezi toate articolele lui tanchistii →